Cum să nu iei în greutate de Paște. Recomandări utile

De Elisabeta Cosmescu, pe Ultimul update Joi, 22 aprilie 2021, 07:25

Abia aștepți să te răsfeți cu deliciile tradiționale de Paște? Stai deja cu gândul la sarmale, prajituri și cozonac? Ce-i drept, nu e ușor să reziști acestor bunătăți. Dar nu te îngrijora! Poți evita să iei în greutate în perioada Sărbătorilor ținând cont de câteva recomandări. Iată care sunt acestea!

Nutriționiștii spun că mesele îmbelșugate de Sărbători îți pot sabota ușor silueta și că după doar câteva episode mai gurmande putem crește în greutate cu aproape un kilogram. Din nefericire, persoanele supraponderale tind să acumuleze de Sărbători și mai multe kilograme. Autocontrolul alimentar rămâne aici de bază. Iată câteva sfaturi utile de care să ții cont în perioada Paștelui.

Optează pentru ingredientele degresate

Dacă îți place să te ocupi de prepararea mâncărurilor specifice de Paște, atunci ia în calcul ingredientele light, care au un conținut scăzut de grăsimi. De exemplu, la salate, în locul maionezei, poți folosi uleiul extravirgin de măsline. Apoi, prepară gustoasele sarmale cu carne de pui, curcan sau vită și mixează carnea tocată cu mai multe legume precum: morcov, ceapă, țelină, orez și mai multă verdeață. Evită carnea de porc, deoarece conține multă grăsime și toxine. Reduce cantitatea de unt din cozonaci, evită margarina, prepară antreurile festive cu brânză dietetică în loc de cașcaval și ornează-le cu multe legume proaspete. Renunță la mezeluri și consumă în schimb carne pregătită la cuptor sau la grătar. Condimentează mâncarea cu piper și boia iute. Acestea două accelereaza arderea grăsimilor în corp.

 

Păstrează zilnic măsura porțiilor

Mesele în familie de Paște sunt, de cele mai multe ori, ocazii de “desfrâu” alimentar. Nu și în cazul tău Inainte cu o ora, pentru a te bucura de sațietate și a evita excesele, savurează o bucată de friptură de carne cu salată (de preferat pui, curcan, vită, iepure sau pește). În acest fel îți vei diminua pofta excesivă de mâncare, iar la masă nu vei mai fi tentat să mănânci mult. De asemenea, înlocuiește pâinea albă, cu cea neagră de secară sau grâu integral. Nu consuma antreuri cu maioneză, ciorbe cu smântană și deserturi cu creme grase din unt sau margarină.

Cum să nu iei în greutate de Paște. Recomandări utile

Continuă să faci mișcare

Chiar dacă vremea e ploioasă, ieși afară și bucură-te de o plimbare în parc, la pas alert. Dacă te simți mai energic, aleargă pe distanțe mai lungi. Dacă nu, antrenează-te acasă urmărind numeroasele programe puse la dispoziție pe YouTube. Un studiu recent arată că sportul diminuează pofta excesivă de mâncare. Specialiștii pun acest efect pe seama scăderii nivelului de grelina, un hormon responsabil cu declanșarea senzației de foame la nivelul creierului.

Citește și:
Dieta de primăvară a lui Cori Grămescu. Exemplu de meniu pentru o săptămână
Cristina Șișcanu a început o nouă dietă: „Am mai slăbit cu acest regim, fără să simt foame sau poftă”
Oana Radu, probleme de sănătate după ce a ținut o dietă
Ce mănâncă Ramona Bădescu pentru a arăta perfect la 52 de ani. Actrița are și un truc matinal care face minuni pentru siluetă

Bea mai multă apă

Bea cu 10 minute înainte de masă un pahar cu apă și lămâie. Trucul acesta reduce semnificativ pofta excesivă de mâncare. În plus, zeama de lămâie ajuta la topirea rotunjimilor și are rol detoxifiant. Evită sucurile carbogazoase, nu doar de Sărbători și înlocuieștele cu sucuri proaspete de fructe sau cu apă minerală. Poti bea un pic de vin sau de șampanie, însă, cu măsură.

Cum să nu iei în greutate de Paște. Recomandări utile

Încheie cu orice masă după ora 18:00

Odată cu lăsarea serii metabolismul nostru scade. Iată de ce este recomandat să iei masa până în ora 18:00. Daca totuși pleci la o petrecere și vei mânca ceva acolo, stai departe de antreurile cu unt, pâine albă, pizza, paste, orez alb și prăjituri. Te poți delecta în schimb, dacă gazda le face disponibile, cu o salată proaspată de crudități și o bucățică de friptură.

Top 10 reguli pentru dieta de Paște enumerate de medicul nutriționist german Detlef Pape:

  1. Mănâncă de trei ori pe zi, cu o pauză de patru-cinci ore între mese.
  2. Consumă carbohidrați doar la micul dejun și niciodată seara.
  3. Gustă din deserturi, nu le mânca.
  4. Condimentează-și mâncarea cu mai mult cu piper și boia iute.
  5. Mișcă-te zilnic. Între cele trei mese principale pe zi, este ideal să faci în jur de 3.000 de pași.
  6. Consumă doi litri de apă plată pe zi.
  7. Mănâncă la cină doar alimente bogate in proteine, de pildă carne slabă de pește sau vită.
  8. Evita alcoolul în exces. Îți e permis un pahar cu vin roșu pe zi, o sursă bogată de antioxidanți.
  9. Eliberează-te de stres și petrece timp de calitate alături de familie. Practică cu cei dragi un sport în aer liber.
  10. Dormi opt ore pe noapte și nu te culca după miezul nopții.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter