Cum să previi şi să tratezi indigestia de Sărbători

De Erika Chivu, pe

În preajma Sărbătorilor indigestia este una din afecţiunile care ne ţin la coadă în faţa farmaciilor sau chiar ne trimit la camera de gardă. Motivul e simplu: mâncăm prea mult.


Cel mai bun tratament al indigestiei constă prevenirea ei. Dacă nu ai vreo problemă de sănătate care să necesite un regim special, nu trebuie să renunţi la mâncarea tradiţională, chiar dacă e grasă şi „pică greu”.

În schimb, este indicat să eviţi combinaţia între această mâncare şi alcool, condimente picante, sucuri, cofeină, tutun.

Ca să atenuezi efectele grăsimilor şi condimentelor, pune pe masa de Crăciun şi salate, ciorbe de legume, compoturi sau salate de fructe. Ca să te bucuri de toate bunătăţile fără să ai de suferit, mănâncă puţin şi des, mestecând bine fiecare bucăţică.

Între mese ieşi la o plimbare scurtă, dar nu face un efort intens imediat după ce ai mâncat. Dacă nu ai chef de mişcare, cel puţin evită să te aşezi la orizontală. În timpul unei mese bogate, dacă ştii că nu te poţi abţine de la bunătăţi, ia un supliment cu enzime digestive.

Se pare că acestea ajută digestia şi previn problemele gastrice datorate exceselor alimentare.

Produse şi preţuri aproximative:
Digenzym Forte: 10 lei
Bil Plus: 9 lei
Mezym Forte: 17 lei
Try-Enzymes: 8 lei
Ox Bill: 6 lei
Sanyzme sirop: 12 lei

Dacă nu ai fost prevăzătoare şi deja s-a instalat indigestia, poţi aştepta să treacă de la sine, în timp ce suporţi simptomele ei, sau poţi să încerci medicamente specifice. Dacă ai arsuri în abdomenul superior, ia un medicament antiacid, care neutralizează sucul gastric în exces, de exemplu Rennie, Dicarbocalm sau Antacid.

Pentru balonare încearcă Espumisan sau cărbune medicinal. Iar dacă suferi de constipaţie poţi folosi Dulcolax sau Duphalac.  Află ce alte medicamente trebuie să ai în casă, de sărbători. Dacă nu eşti adepta medicamentelor, este posibil să te ajute ceaiurile de plante.

Pentru diaree şi greaţă este indicat ceaiul de mentă, băut, nu foarte fierbinte şi cu înghiţituri mici. Dacă suferi de balonare poţi să bei ceai de mărar, iar împotriva constipaţiei te ajută ceaiul de cruşin.

Pentru o digestie îmbunătăţită poţi să bei, după masă şi ceai de chimen, ghimbir sau muşeţel. În farmaciile naturiste găseşti şi combinaţii de plante special concepute pentru a ameliora anumite simptome: ceai laxativ, ceai pentru balonare, etc. Indigestia nu este o boală propriu-zisă ci, mai degrabă, un set de simptome printre care se numără greaţa, balonarea, senzaţia de prea plin, arsurile sau durerea în abdomenul superior.

Acestea pot fi o urmare a anumitor afecţiuni digestive, dar, cel mai adesea, sunt provocate de ce şi cum mâncăm. Aşa se explică faptul că multe persoane suferă de indigestie în timpul sărbătorilor de iarnă.

Punem pe masă numai mâncăruri grase, picante şi grele pe care le mâncăm prea repede şi în cantităţi prea mari, iar în acelaşi timp bem alcool sau sucuri carbogazoase.

După masă urmează, bineînţeles, o cafea şi o ţigară. Dacă înainte de asta ai mai ţinut şi post timp de 40 de zile, stomacul este cu atât mai solicitat, deci ai mari şanse să suferi după masă. 

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter