Ceaiul care curăţă arterele

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Joi, 06 mai 2021, 15:19

Dacă ai probleme cu colsterolul şi nu mai ştii ce să faci ca să reduci nivelul grăsimilor din sânge, poţi încerca să apelezi la remedii anturale. Vezi care este amestecul perfect de ceai care curăţă arterele şi cum îl prepari.

Ceai verde
Beneficiile ceaiului verde au fost demonstrate de multe ori, mai ales când vine vorba de reducerea nivelului colesterolului total sau de reducerea nivelului de LDL(colesterol rău)şi creşterea nivelului de HDL (colesterol bun).
Antioxidanţii din ceaiul verde reduc riscul de apariţie a cancerului la vezică, sân, plămâni, stomac, cancerului pancreatic, sau chiar colorectal.
În plus, ceaiul verde previne înfundarea arterelor, arde grăsimile şi reduce riscul de apariţie a unor boli neurologice ca Alzheimer, sau Parkinson.
Hibiscus
Studii recente au arătat că trei ceşti de ceai de hibiscus pe zi au redus semnificativ tensiunea arterială la persoanele cu colesterol mărit şi semne de boli cardiovasculare.
Mentă
Studii realizate recent arată că ceaiul de mentă reduce nivelul colesterolului prin secreţia de bilă, care este făcută din aceeaşi substanţă.
Extractul de mentă piperată a redus nivelul colesterolului „rău” LDL şi a trigliceridelor şi a crescut semnificativ nivelul HDL la animalele cu diabet folosite la studiu.
Rooibos
Ceaiul roşu african numit rooibos, făcut din acele unei plante de tip arbust din Africa de Sud se pare că reduce nivelul colesterolului rău, scade trigliceridele şi acizii graşi liberi din sânge.
Ceaiul care curăţă arterele se prepară în felul următor: se amestecă o linguriţă cu vârf de ceai verde, o linguriţă de hibiscus, două linguriţe de mentă, conţinutul a jumătate de pliculeţ de ceai roşu rooibos, puţin ghimbir, după gust. Se toarnă peste amestecul din plante cca 500-600 ml apă fierbinte, se acoperă şi se lasă să infuzeze 10 minute. Se strecoară şi se bea neîndulcit şi fierbinte, până la 3 ceşti pe zi, după mese.
Sursa foto femeie ceai: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter