Alimente sănătoase pe timp de toamnă. Ce ne recomandă specialiștii în nutriție

De Unica.ro, pe

Odată cu venirea toamnei, instinctul natural al organismului este să stocheze grăsime. Iar tentațiile precum plăcintele cu dovleac sau gogoșile cu scorțișoară sunt la tot pasul. Dacă ținem cont câteva sfaturi simple venite din partea experților în nutriție, putem avea un regim alimentar care să facă bine nu doar siluetei, ci și stării generale de sănătate. Iată care sunt recomandările nutriționistului Gianluca Mech în materie de alimente sănătoase pe timp de toamnă:

„Continuați să consumați fructe și legume proaspete

Merele, perele, prunele și strugurii sunt legume de sezon pe care le găsiți peste tot în piețe. Cât despre legume, rădăcinoasele sunt recomandate în această perioadă. Cartofii dulci, păstârnacul, morcovii și dovleceii sunt câteva elemente ce nu ar trebui să lipsească din alimentație.

Sezonul citricelor

Nu uitați cât de importante sunt citricele, mai ales pentru sistemul imunitar. Acesta din urmă trebuie să fie puternic în sezonul rece, așa că e bine să-l pregătim din timp. O putem face consumând lămâi, portocale sau grapefruit. E bine de știut că și bananele, ananasul și avocado conțin vitamina C, vitamină esențială în această perioadă.

Arome de toamnă

Dovleacul este specific acestei perioade din an. Totuși, vă recomand să nu-l consumați în plăcinte pline de zahăr și frișcă. Încercați rețete mai sănătoase, în care puteți incorpora condimente de sezon. Printre acestea, scorțișoara, ghimbirul, cardamomul sau turmericul. Studiile au arătat că acestea accelerează metabolismul și ne oferă mai repede senzația de sațietate după o masă.

Cereale integrale

Fie că e vorba despre pâine sau paste, alegeți variantele din făină integrală. Stați cât mai departe posibil de făina albă și orezul alb. Orezul brun, făina integrală, orezul sălbatic și bulgurul sunt câteva alternative delicioase.

Citeşte şi: Alimente care te păzesc de un atac de cord. Recomandările nutriționistului Gianluca Mech

Proteină slabă

Carnea grasă și cârnații sunt extrem de populare în lunile mai reci. Încercați totuși să le evitați. Dacă le consumați, nu o faceți prea des. Carnea slabă, puiul sau curcanul sunt în schimb recomandate. Atât din punct de vedere a siluetei, cât și în ceea ce privește sănătatea.

Consumați supă

Supa de pui sau de legume este indicată mai ales în această perioadă. În plus, este absolut delicioasă și nu îngrașă.

Nuci și semințe

Nucile conțin grăsimi sănătoase și sunt recomandate în sezonul rece. Migdale, nuci pecan, nuci simple sau fistic sunt doar câteva variante. Trebuie să le consumați crude și nu în exces!

Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI

O felie de plăcintă

Bineînțeles că puteți să vă faceți și mici plăceri din când în când. Cheia constă în moderație. Nu o faceți foarte des și opriți-vă la o singură felie de plăcintă”, recomandă nutriționistul Gianluca Mech.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter