Dietă solo, viaţă în doi!

De Flavia Jurca, pe

„Ţi se pare că m-am îngrăşat, iubitule?” El dă ochii peste cap, spunându-şi că nu se aştepta să scape de inevitabila problemă feminină…
Chiar dacă e greu de crezut, chiar  şi cele mai sigure  pe sine persoane au momente de îndoială în cuplu. Cum poţi face din dietă un succes şi în acelaşi timp să îţi apropii bărbatul iubit, în loc să îl îndepărtezi?

Meniuri diferite – de ce atâta caz?

În Statele Unite, unde atâţia adulţi sunt obezi, adesea întregi familii şi cupluri intră împreună în programele de nutriţie. La noi însă, dieta este încă un demers individual, iar atitudinile faţă de aceasta diferă de la femei la bărbaţi. Pentru femei, dietele sunt un instrument pentru a fi sănătoase şi a arăta bine, în vreme ce bărbaţii, când aud de dietă, se gândesc automat la mâncare fadă, la partenere înfometate şi iritate şi la dispariţia tutror lucrurilor plăcute din cuplu.

Deşi orice om cât de cât educat ştie că aspectul fizic nu e totul, totuşi nu putem neglija faptul că din felul cum arată o persoană, creierul uman îşi ia majoritatea informaţiilor despre acea persoană. Nu voi începe acum o teorie a atracţiei şi a modului în care ne selectăm partenerii, ci voi face un fast-forward către o situaţie foarte răspândită.

Relaţia ta a avut vreme să se cimenteze, durează de câţiva ani buni şi între tine şi partenerul tău s-a creat un anume grad de complicitate… până când, într-o zi, din motive de sănătate sau pur şi simplu pentru că ai vrea să slăbeşti puţin, apare o problemă…  Fie că regimul este dat de medic sau de către nutriţionist, vă separă la ora mesei!

El continuă să mănânce absolut orice, în orice cantitate, iar pentru tine existenţa se complică automat: găteşti de două ori (meniul pentru el, şi mâncarea de dietă pentru tine), mesele luate împreună, când el mănâncă „bunătăţi”, iar tu de regim, şi cu noduri…  Mai mult, unii bărbaţi nu iau în serios ideea de dietă, ridiculizându-şi partenerele pe această temă.

Problema şi soluţia – ambele la tine!

În multe cupluri, faptul că ea ţine o dietă, indiferent de motiv, produce fricţiuni de tot fel, chiar certuri uneori, pentru simplul fapt că este un obicei nou, la care doar unul dintre parteneri aderă, iar celălalt este exclus.

Cazul ideal este cel în care ambii parteneri sunt conştienţi că o dietă echilibrată şi variată le asigură amândurora o viaţă sănătoasă. În acest caz, cel mai probabil nu va fi cazul pentru un regim de slăbire, iar dacă este o dietă prescrisă de medic, ajustările de meniu vor fi minore.

Vorbim însă de oameni reali, de bărbaţi români cărora le place mâncarea ca la mama acasă, grătarul de porc şi universala bere, sau care sunt obişnuiţi să mănânce orice, fiindcă la ei îngrăşarea survine mult mai greu decât în cazul femeilor şi în plus, greutatea corporală nu este pe primul loc în topul motivelor pentru care ei au probleme de imagine.

Comunicare în 3 paşi simpli

Pentru a-l determina pe el să  te susţină, sau măcar să nu te demoralizeze, anunţă-l dinainte că va trebui să ţii o dietă. Iată ce trebuie să iei în considerare pentru ca eforturile tale să nu se dovedească inutile:

1.    O dietă pe care urmează s-o ţii doar tu este un eveniment care tulbură unul dintre  aspectele rutinei  cuplului, şi anume programul meselor. Multe persoane consideră că a lua masa împreună ori de câte ori este posibil este normal şi dezirabil, iar dacă acest lucru este schimbat în mod unilateral şi pe neaşteptate, se pot considera ofensaţi.  Aceasta se datorează faptului că au crescut în familii care ţineau la programul fix, şi au aceeaşi cerinţă şi de la partenerele lor. Comunică-i în ce va consta dieta, dar şi faptul că, fiind expusă tentaţiilor, vor fi cazuri când vei mânca singură sau că vor exista condiţionări de timp care ţin de specificaţiile dietei.

2.    Spune-i că dieta ta nu îl constrânge pe el în niciun fel. Sunt bărbaţi care se tem că, dacă iubita lor ţine o dietă, nu vor mai putea ieşi în oraş la fel ca înainte, sau, şi mai grav, că vor fi forţaţi să ţină şi ei acea dietă. Ca totuşi tu să nu te epuizezi gătind de două ori, stabiliţi o zi a saptămânii, eventual vineri, în care să planificaţi meniul şi ceea ce trebuie cumpărat, o zi în care să faceţi aprovizionarea împreună, urmând ca pe timpul săptămânii să te îngrijeşti ca el să nu aibă de aşteptat cu orele după mâncare atunci când vine înfometat de la muncă.

3.    Nu îl plictisi, suprasaturându-l cu informaţii legate de dietă. Astfel, nu îi oferi date ştiinţifice de nutriţie, nu critica faptul că el continuă să mănânce normal şi nu îi cere părerea de 5 ori pe zi: „Dragule, ce spui, se vede că am slăbit?”

Multe femei nu simt nevoia să îşi informeze partenerii că ţin o dietă. Rezultatul? Fie sfârşesc prin a renunţa la dietă foarte curând, fie îşi atrag suspiciunea partenerilor, care încep să gândească: „Sigur e ceva cu ea, a început să se ascundă de mine, şi în plus nici nu mai mănâncă cu mine sau aceeaşi mâncare ca mine!” Iată de ce chiar şi dietele, un subiect pe care tinzi să îl minimalizezi ca importanţă în cuplu, merită un mic efort de comunicare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter