Semnele care arată că un divorț este iminent

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 16 martie 2023, 16:14

Fie că ne place sau nu, divorțul este o realitate pentru multe căsnicii – dar este mai dificil să îți dai seama când anume este cazul să recurgi la el și când nu.

Este o diferență între a-ți dori să se termine căsnicia și a-ți dori un alt tip de căsnicie. Există însă mai mulți factori care îndepărtează doi oameni. Mai jos găsești mai multe semne că despărțirea este aproape dacă nu vă implicați amândoi în a schimba lucrurile, după cum arată Women’s Health Magazine.

Nu mai cinați împreună

Poate părea ceva minor, dar nu este. „Când vorbesc cu un cuplu care este gata de divorț, îi întreb dacă mănâncă cina împreună”, a explicat terapeutul relațional Bonnie Eaker Weil. „Fără a mânca împreuna, nu există vreo conexiune de familie”. Reținerea cea mai comună este că un partener lucrează până târziu, iar celălalt pur și simplu nu vrea să aștepte să mănânce – dar semnifică mai mult decât s-ar crede.

Sunteți împreună doar pentru copii

Mulți oameni rămân împreună de dragul copiilor – dar când copiii vor crește și vor pleca de acasă, ce se va întâmpla? Dacă doar copiii țin căsnicia în viață,terapeutul Maru Torres-Gregory spune că este „un semn că nu este nicio conexiune între tine și partenerul tău, sau voi doi ați investit atâta energie în copii încât nu mai investești în relație”.

Nu vă mai distrați împreună

Eaker Weil este de părere că acele cupluri care se joacă împreună, rămân împreună. Dacă nu mai există distracție și camaraderie în relație, ar trebui să sune un semnal de alarmă. Nu este imposibilă refacerea acestei părți din relație, dar necesită muncă pentru a putea trece peste resentimente.

Nu mai faceți sex

Dacă unul din parteneri nu mai simte interes, dorință și atracție față de ideea de a face sex cu celălalt, acesta este un semn că o parte importantă a conexiunii romantice s-a pierdut. Fără sex, nu sunteți nimic mai mult decât colegi de apartament.

Sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter