Cum să fii cea mai bună versiune a ta în 2021

De Stela Toderașcu, pe
Cei care obișnuiesc să își scrie rezoluțiile pentru anul viitor, cel mai probabil acum sunt la prima verificare pentru a vedea dacă este necesar să mai adauge ceva sau, din contră, să șteargă ceva de pe listă.

Chiar dacă nu obișnuiești să faci o listă cu ce îți dorești de la anul care vine, te invit să te gândești la ce răspunsuri ai da la întrebările de mai jos. Acest exercițiu poate sta la baza deciziilor pe care le vei lua sau cel puțin la baza acțiunilor pe care le vei întreprinde în legătură cu anumite aspecte ale vieții tale.

De multe ori luăm lucrurile ca atare. Ne mulțumim cu ce avem și ne bucurăm că avem unde sta, că avem pe cineva alături care ne susține și că avem un job care ne permite să supraviețuim sau să ne permitem o vacanță. Este într-adevăr un lux pentru unii, ceva normal pentru alții și poate ceva la care visează o bună parte dintre oameni.

Citește online gratuit numărul de februarie al revistei Unica

Cum ar arăta o versiune mai bună a mea în 2021?

Foarte des tindem să ne comparăm cu alții, iar social media ne încurajează și mai mult acest comportament. Putem evolua doar dacă ne comparăm cu noi înșine și de la un an la altul sau de la o perioadă la alta suntem pe pantă ascendentă în dezvoltarea noastră.

Evoluția poate însemna lucruri diferite: am citit mai multe cărți decât anul trecut, am dobândit abilități noi, am început să fac sport mai des, mi-am ținut promisiunile, am ajutat mai mulți prieteni, mi-am oferit mai mult timp pentru a-mi urma pasiunile. Te invit să continui lista de exemple. Deci cum ar arăta o versiune mai bună a ta în 2021?

Ce calități noi ai avea?

Pe fiecare dintre noi ne definesc anumite valori, principii și calități, care pot fi recunoscute ușor și de cei apropiați nouă. Și, dacă valorile și principiile sunt mai greu de schimbat, atunci cumulul de calități poate fi îmbogățit de la un an la altul.

După ce ai definit cum ar arata versiunea ta mai bună, notează o listă de calități noi pe care ți le-ai dori să le aibă noul tu.

Care ar fi pasiunile pe care le-ai urma?

Care sunt activitățile sau lucrurile care te fac să te simți bine, care îți dau energie și care te entuziasmează? Cu siguranță, dacă nu ai neapărat un hobby, există cel puțin o activitate pe care îți face plăcere să o faci și îți aduce bucurie de fiecare dată când îți faci timp pentru aceasta.

Oare în noua ta versiune ai avea aceleași pasiuni? Ai adăuga altele? Sau măcar ți-ai oferi mai mult timp pentru pasiunile pe care le ai de mai mult timp?

Unde ți-ai dori să stai? Dar să lucrezi?

Mulți și-au regândit planurile de investiții și s-au mutat la casă, pentru a avea mai mult spațiu, în noua conjunctură, în care toată familia este mai mult acasă decât la birou sau la școală.

Alții chiar s-au mutat pe perioada de iarnă într-o țară mai caldă, căci pot munci de oriunde. Unde ți-ai dori să stai în 2021? Unde te vezi petrecându-ți ziua de muncă, dar și serile relaxante?

Citește și: Arta de a spune NU

Dacă nu ai avea nicio limitare de resurse și ai avea talent la orice, ce ai alege să faci ca job?

Când vorbim despre job, au apărut oportunități care până acum nu erau posibile. Munca remote îți permite acum să lucrezi poate pentru aceeași companie, însă pentru o filială din altă țară sau chiar continent. Ce ți-ai dori cu adevărat să faci din punct de vedere profesional?

Ce abilități noi ai avea?

Toată viața învățăm lucruri noi. Uneori voluntar, urmând masterate, doctorate sau pur și simplu cursuri online, dar și involuntar, prin expunerea la experiențe diverse și anturaj nou.

Care ar fi abilitățile de care ai avea nevoie pentru a reuși să obții jobul dorit?

Cine îți va fi alături?

Acum, că ai stabilit ce pasiuni, calități și abilități vei avea, dar și unde vei locui și munci, gândește-te cine te poate ajuta să îți atingi obiectivele pentru 2021? Ce oameni ți-ai dori să cunoști? Oameni care te-ar susține, te-ar ajuta să crești mai departe sau pur și simplu să te relaxezi.

Sunt doar câteva întrebări care pe unii îi vor determina să facă minimum o schimbare, pe alții doar îi va pune pe gânduri. Cel mai important este să nu cazi în capcana rutinei și să îți dorești să evoluezi în orice formă vei alege să o faci. Mult succes!

Citește și: Vreau să ies în evidență, dar să rămân autentic. Este posibil? 

Stela Toderașcu este Associate Certified Coach, fiind specializată pe coaching de carieră și de gestionare a schimbării și autoarea cărții „Let the coach talk: How to successfully change your career“, pe care o puteți găsi pe amazon.com.

Alte detalii puteți găsi pe www.stelatoderascu.com sau îi puteți scrie la coach@stelatoderascu.com.

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter