Compasiunea și vindecarea emoțională

De ce bunătatea este mai puternică decât orice medicament? De ce compasiune?

De cele mai multe ori, în preajma sărbătorilor religioase – Paște și Crăciun – ne amintim să fim buni cu cei nevoiași. Actele noastre de compasiune sunt de fapt niște acte ocazionale de binefacere, dar ce facem în restul anului?

Ca psihoterapeut, consider că practicarea compasiunii față de tine și față de ceilalți este o atitudine fundamental sănătoasă emoțional. Ea îți oferă posibilitatea să te simți bine cu propria persoană și să dezvolți relații care să te împlinească. Să îți arăți că îți pasă și ești atent la nevoile tale, că îți dorești să fii bine.

În cultura noastră, suntem învățați încă de mici să fim buni cu ceilalți, buni samariteni atenți la nevoile altora. În Orient lucrurile stau puțin altfel. Într-o conferință susținută în urmă cu mai mulți ani chiar pe această temă, Dalai Lama a fost întrebat dacă putem practica compasiunea și față de noi înșine.

Acesta a răspuns uimit: „Am crezut că și în Occident începeți tot de la voi către ceilalți. Noi, în Orient, așa procedăm. |n primul rând simțim și practicăm compasiunea în relație cu propria persoană, apoi față de ceilalți.”

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

La cabinet mă întâlnesc cu mulți oameni care simt vinovăție sau se critică excesiv. „Iar am greșit, nu mă învăț minte deloc”, „Nu sunt o mamă bună/Nu sunt un tată suficient de bun”, „Mă simt vinovată că nu am încercat mai multe ca să-mi salvez mama”, „Sunt un ratat” sunt câteva exemple de gânduri pe care oamenii mi le spun. Prin aceste credințe ne flagelăm excesiv, provocându-ne multă suferință, durere psihică. |n termeni de patologie, vorbim despre depresie și anxietate. Ne activăm astfel traume, ducem un balast emoțional, purtăm poveri pe umeri mulți ani. De ce?

Practicarea compasiunii – semn al sănătății emoționale

Creierul ne-a ajutat să supraviețuim și să evoluăm, prin toate structurile sale. Paul Gilbert, în cartea sa Compasiunea și mintea umană, apărută la Curtea Veche Publishing, ne împărtășește cum a fost și este posibil, de-a lungul zecilor de mii de ani.

Avem trei sisteme de supraviețuire și evoluție: cel de apărare și evitare a pericolelor, sistemul de afiliere și de conectare emoțională cu ceilalți, de alinare, și al treilea, cel responsabil de activare și de căutare a resurselor. Dacă primul ne scade anxietatea și fricile, al doilea, prin eliberarea de oxitocină, ne face să simțim iubire, compasiune, dragoste. În căutarea resurselor și prin oferirea de recompense, creierul eliberează dopamină, un adevărat drog al energiei și entuziasmului.

Ce este compasiunea?

Dacă vom căuta o definiție a termenului de compasiune, din nefericire dexonline ne va oferi două răspunsuri: mila și compătimire. O altă definiție adaugă: „Sentiment de înțelegere și compătimire față de suferințele cuiva.” Deci în exteriorul nostru, și nu în raport cu propria persoană. Din altă perspectivă, termenul de compasiune provine din latină, din cuvântul commiseratio, și se referă la mila sau pietatea pe care o simțim în fața disconfortului sau durerii trăite de o persoană. Literar, acest termen poate însemna și că „suferim împreună”.

Compasiunea implică prezența mai multor comportamente:

• antrenarea atenției, a capacității de a observa propriile emoții și pe ale celorlalți;
• focusul pe Aici și Acum, a-ți ține mintea în prezent;
• stoparea blamării, a criticismului interior sau față de ceilalți;
• prezența deschiderii și cultivarea bunătății față de propria persoană și față de ceilalți;
• oferirea de susținere, suport, sprijin emoțional și instrumental.

Diferențele dintre empatie și compasiune

Fiindcă există multă confuzie între empatie și compasiune, ne va fi de ajutor să facem o distincție a celor doi termeni. Empatia reprezintă capacitatea de a înțelege ce simte celălalt în acea experiență/situație, fără a pierde din vedere și sentimentul propriei trăiri.

Mai plastic, putem spune că empatia presupune să fii cu un picior în papucul celuilalt și cu un picior în al tău. Compasiunea presupune să ai o atitudine, comportamente de susținere, deschidere, bunătate față de tine și față de ceilalți.

Empatia și compasiunea ne-au ajutat să supraviețuim ca specie!

Dacă observăm o persoană că plânge sau este tristă, în mod automat vor intra în acțiune niște neuroni speciali! Creierul nostru este dotat cu așa numiții neuroni-oglindă. Conectându-ne cu emoțiile celorlalți, vom avea posibilitatea să dezvoltăm atitudini de întrajutorare, să venim în sprijinul nevoilor celorlalți, dacă aceștia sunt în pericol. Așa ne-am putut proteja familiile, tribul, comunitatea. Solidaritatea ne-a ajutat să supraviețuim.

Vânând în cete mici, protejându-ne copiii și familiile, am reușit să învingem animale mult mai mari și fioroase. Împărțind cu ceilalți hrana și alte resurse, ajutându-ne reciproc, am învățat că împreună putem reuși mai bine decât singuri. De la apărarea cetăților până la revoluțiile moderne, împreună am fost mai puternici. Vă amintiți și de Colectiv, și de ieșirile în Piața Revoluției, de acele sentimente că împreună putem lupta împotriva răului, fie el corupție sau un sistem totalitar.

Traumele de atașament și persoanele antisociale

Poate ne întrebăm cum de unii oameni pot răni animale, pot fi violenți cu alte persoane sau chiar ucide cu sânge-rece, uneori devenind criminali în serie. De ce nu toți oamenii simt compasiune? Sunt șanse reduse să simți compasiune dacă ai trăit într-un mediu violent, abuziv emoțional și fizic.

Dacă am fost traumatizați astfel în copilărie, putem învăța din păcate cu ușurință că oamenii sunt răi și periculoși, că ne pot face rău. Deci este mai bine să ne ferim și poate chiar să îi atacăm pe ceilalți ca să ne protejăm, conform principiului „Cea mai bună apărare este atacul”.

Creierul copiilor învață observând modelele adulților din jur. Un tată sau o mamă violenți și agresivi vor servi ca modele copiilor lor. Mulți dintre acești copii pot dezvolta comportamente antisociale, vor fi brutali și predispuși la comportamente de violență și delicvență juvenilă.

Cum ne dezvoltăm compasiunea?

• Avem nevoie de o practică zilnică și de disciplină pentru a putea dezvolta această atitudine interioară.
• Avem nevoie să ne dăm timp și să fim blânzi cu noi pe acest drum. Durează luni bune și ani de exersare ulterioară până să creăm noi autostrăzi mentale, noi conexiuni neuronale. Ce bine că există neuroplasticitatea – capacitatea creierului de a dezvolta noi sinapse, legături între neuroni.
• Observă-ți gândurile îndreptate către propria persoană sau către ceilalți. Dacă te critici sau îi judeci pe ceilalți, este preferabil să oprești să mai tragi aceste săgeți de foc.
• Ai tendința să te compari cu alți oameni? Mai ales cu cei cu rezultate superioare? Gândești că „ceilalți au sau pot mai mult, mai bine”? Comparația este un alt mecanism al minții care ne provoacă suferință. Alege să pui stop când observi că mintea folosește astfel de comparații inechitabile. Te poți întreba: „|mi este util, mă ajută acum să gândesc așa?”
• Folosește expresii mai blânde cu tine! Înlocuiește de exemplu: „Nu sunt o mamă bună” cu gânduri alternative: „Fac tot ce pot, este firesc să fac și greșeli.”
• Exersează 5 minute zilnic o meditație a Compasiunii către propria persoană și către ceilalți. Ține o mână în dreptul inimii și rostește: „Îmi doresc să fiu bine, să fiu sănătos, să-mi găsesc liniștea, să fiu împlinit”… Poți începe cu aceste cuvinte către tine și poți continua către o persoană foarte dragă, apoi o persoană mai îndepărtată inimii tale.

Compasiunea este o cale de a ne vindeca, de a avea relații împlinite cu ceilalți, o cale de a fi mai sănătoși emoțional și mental.

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News