Arta de a spune NU

De Stela Toderașcu, pe Ultimul update Luni, 11 ianuarie 2021, 14:12
Nu – acest cuvânt simplu pare atât de dificil de rostit uneori, mai ales când trebuie să îl pronunțăm în fața persoanelor de care ne pasă. Odată cu noul an, este important să învățăm când este potrivit să punem piciorul în prag și să spunem nu.

Oare de ce copiii nu au nicio problemă să spună nu? Au mai mult curaj? Nu le pasă de părerea celorlalți? Nu contează pentru ei dacă se supără cineva sau este dezamăgit pentru că a primit un nu? Este posibil. Sau poate că pur și simplu sunt sinceri și nu trec întrebarea sau rugămintea prin filtre. Nu se gândesc cum va afecta asta relația lor cu ceilalți în viitor.

Dacă stau să mă gândesc de câte ori am spus nu până acum, nu îmi aduc aminte să o fi făcut de prea multe ori. Din contră, dintotdeauna am avut tendința să spun da atât în familie, cât și la birou, amânând prioritățile personale pentru a ajuta pe cineva care are nevoie de mine. În același timp mi-am dat seama că făceam asta pentru că îmi doream ca toată lumea să mă placă. Ceea ce, evident, era imposibil, oricât de multă lume nu aș fi ajutat.

Citește și: Vreau să ies în evidență, dar să rămân autentic. Este posibil? 

De ce oare este atât de greu să spunem nu?

De teamă să nu supărăm, dezamăgim sau să părem aroganți? Sau pentru că vrem să fim văzuți ca săritori și buni cu alți oameni? Nu spunem nu pentru că nu vrem să stricăm relații, fie ele de muncă, de prietenie sau fami-liale. Avem nevoie de suport. Oare dacă spun eu nu, când voi avea nevoie de ceva de la interlocutorul meu îmi va răspunde tot cu nu?

Sinceritatea te va ajuta cel mai mult în provocarea de a spune nu. În primul rând trebuie să fii sincer cu tine și să vezi cât din timpul tău poți aloca pentru ceilalți. În cazul în care chiar nu ai timp, cel mai indicat este să spui nu. Iar dacă îți este greu să o faci din prima, începe prin a spune „Te pot ajuta, însă nu acum”. O altă variantă mai ușoară este „Mă uit peste programul meu și revin către tine”.

Obiectivele tale. Fiecare dintre noi are unul sau câteva obiective personale și profesionale. De fiecare dată când vrei să spui da gândește-te dacă ceea ce urmează să faci te ajută pe termen lung la îndeplinirea obiectivelor tale. Dacă faptul că dai o mână de ajutor unui coleg pe un proiect te ajută în viitoarea ta carieră sau înveți o abilitate nouă care te va ajuta pentru un viitor job, atunci îți este mult mai ușor să spui da cu inima împăcată.

Practica. Începe prin a spune nu persoanelor mai apropiate. Îți va fi mai ușor să te obișnuiești. Apoi extinde practica și cu persoanele pe care le consideri mai dificile. Nu lăsa garda jos după prima experiență. Continuă să spui nu până îți va veni natural.

În ce cazuri este indicat să spui nu

Supraîncărcarea. De obicei, cei care au tendința să spună da la toate rugămințile colegilor, nevrând să rămână în urmă cu deadline-urile personale, muncesc mult peste program, uneori chiar până la epuizare. Așa că un prim caz în care ar mai trebui triate da-urile ar fi când simți că stai prea mult peste program, obosești repede și devii stresat. Chiar dacă nu îți stă în fire să spui nu și îți e greu să o faci, pentru început poți măcar să spui da, dar pot să te ajut săptămâna viitoare.

Cererea în căsătorie. Chiar dacă se pare că ar fi ceva previzibil și ar veni după o relație armonioasă care durează de ceva timp, dacă nu ești sigură în acel moment că el este jumătatea ta cu care vrei să-ți petreci viața, nu este indicat să spui da, doar pentru că te gândești că o să rămâi nemăritată și că poate nu te va mai cere nimeni niciodată sau pentru că a organizat această cerere în căsătorie atât de frumos și e păcat să-l dezamăgești. Poate că o să te ceară tot el, dar mai târziu. Când veți fi ambii siguri că vreți să vă căsătoriți.

Efectul de turmă. Când suntem într-un mediu în care se consumă un anumit tip de muzică, limbaj sau băutură, avem tendința să preluăm comportamente din grup fără să ne dăm seama. O facem doar din dorința de apartenență la un grup. Cel mai des acest comportament este întâlnit la copii sau la adolescenți, însă sunt dese cazurile și în rândul adulților când spun da la încă un pahar cu vin, chiar dacă simt că deja nu mai pot. Fii tu însăți și alege să spui nu, când simți că nu este ceva ce ți se potrivește.

Citește și: Când ai spus ultima dată „Ai făcut o treabă bună!“?

Ce răspunsuri ai da?

Înainte să-i răspunzi cuiva da sau nu, când te roagă ceva, gândește-te la răspunsurile pe care le-ai da la întrebările de mai jos și îți va fi mai ușor să iei decizia.

1. Dacă decid să răspund da, cum mă ajută ceea ce urmează să fac la îndeplinirea obiectivelor mele?

2. Cum pot răspunde că nu pot să-l ajut pe colegul/prietenul astfel încât să nu mă simt vinovată?

3. Cum pot folosi timpul pe care îl alocam până acum pentru a-i ajuta pe ceilalți ca să îmi îndeplinesc obiectivele personale sau profesionale?

Tu când ai spus ultima dată nu?

Stela Toderașcu are o vastă experiență de leadership și este Associate Certified Coach, fiind specializată pe coaching de carieră și de change management. O puteți găsi la www.stelatoderascu.com sau îi puteți scrie la coach@stelatoderascu.com.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter