EXCLUSIV! Mirela Oprișor a răbufnit: „Mă deranjează când se zice «ah, tu ai avut noroc!»”

De Bianca Prangate, pe

Mirela Oprișor este una dintre cele mai apreciate actrițe de la noi – și dacă îi vei privi portofoliul, vei înțelege și de ce. Un lucru care a deranjat-o mereu a fost presupunerea celor din jur că a ajuns atât de departe pentru că a avut noroc.

Vreme de treisprezece ani, Mirela a fost actriță la Teatrul de Comedie. De trei ani încoace însă, este actriță independentă. Dacă nu ai văzut-o la teatru, cu siguranță ai văzut-o la televizor, în serialul „Las Fierbinți”, unde o interpretează pe simpatica Aspirina. Sau poate ai avut ocazia să o admiri chiar în filmul „Marți, după Crăciun”, unde rolul de acolo i-a adus premiul Gopo pentru cea mai bună actriță în anul 2011.

Într-un interviu exclusiv oferit pentru revista Unica, Mirela a recunoscut că există un stereotip legat de viața de actriță pe care nu îl suportă deloc: „Mă deranjează când se zice «ah, tu ai avut noroc!». Am observat că mulți dintre cei care mi-au spus asta întârzie la repetiții și vin și cu textul neînvățat.

Interviul integral îl poți citi în ediția de august a revistei Unica, pe care o găsești deja la punctele de difuzare a presei.

Foto – Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter