EXCLUSIV! Gina Chirilă: de ce a născut la un spital de stat în timpul pandemiei

De Bianca Prangate, pe Ultimul update Joi, 25 iunie 2020, 13:03
Gina Chirilă și soțul ei, Bogdan Vlădău, au devenit părinți în plină pandemie de COVID-19. Despre experiența sarcinii și nașterii în această perioadă dificilă, Gina ne-a povestit mai multe într-un interviu exclusiv.

Să devii părinte nu este lucru ușor, mai ales când lumea este în plină pandemie. Gina Chirilă și Bogdan Vlădău au trebuit să se adapteze din mers. Cei doi apar în exclusivitate alături de fetița lor, Katia, pe coperta revista Unica iulie 2020.

Gina a povestit că în primele patru luni de sarcină, a avut grețuri des și a ajuns chiar la perfuzii. Mai apoi însă, nu a întâmpinat dificultăți – ba chiar, spre uimirea tuturor, a decis să nască la un spital de stat.

Grijile mele au fost legate de naștere în sine, pentru că inițial nu știam cum vor fi lucrurile”, a zis ea. „Am născut la un spital de stat, la Giulești. A fost foarte OK. Doamna doctor Andreea Velișcu mi-a făcut o operație impecabilă, nu am avut nicio complicație, după trei zile am plecat. S-au comportat toți cu mine perfect, a fost mai bine ca la privat. Multă lume m-a întrebat cum de am curajul să nasc la un spital de stat, însă am avut eu un presentiment și a fost exact așa cum mi-am dorit”.

Gina a trecut printr-o operație de cezariană, dar a reușit să se ridice din pat după prima zi, recuperarea ei fiind neașteptat de rapidă. „Am tras de mine și m-am ridicat din prima zi din pat, am purtat și port un corset recomandat de medic”, a povestit Gina. „Corsetul ajută enorm în recuperare – nu îl port doar în scopuri estetice, ci pentru că el chiar ajută”.

Pentru a citi interviul integral oferit în exclusivitate de Gina Chirilă și Bogdan Vlădău, caută ediția de iulie a revistei Unica la chioșcuri. Dacă nu vrei să bați drumul până la magazin, o poți cumpăra online.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter