Andra, văzută prin ochii celor care o iubesc cel mai mult pe coperta revistei Unica noiembrie 2019

De Bianca Prangate, pe Ultimul update Marți, 29 octombrie 2019, 12:11
În luna noiembrie, Andra este vedeta care ne înseninează zilele de pe coperta revistei Unica. Am stat de vorbă cu ea, Cătălin Măruță și cei doi copii ai lor pentru a afla cum este Andra când nu este niciun reflector pe ea - cum este Andra soția, Andra mama, Andra omul.

Cu părul prins într-un coc lejer, din care ies șuvițe neastâmpărate, și un zâmbet fără început și fără sfârșit, Andra dansează și cântă nestingherită în timp ce este pozată. Din când în când, joaca aceasta se transformă într-o senzualitate teatrală, irezistibilă. Este în elementul ei și se simte bine – dacă ai vedea-o, nici nu ai ghici că în urmă cu o zi i-a fost atât de rău încât abia s-a putut da jos din pat.

Chiar și așa, și-a așteptat acasă copiii, pe Eva (4 ani) și David (8 ani), ca întotdeauna – nu în pat, pentru a nu-i speria. Dar când Eva a văzut-o, s-a dus la ea și, alintând-o, a început: “Da’ cine a vomitat? Cine e bolnavă? Cine e mama mea frumoasă?”. Eva oricum este încântată până la lună și înapoi când vine vorba de mama ei, așa că nu e de mirare. Spune că Andra este cea care îi face toate poftele și că amintirea ei preferată cu ele două este foarte proaspătă, mai exact de când a luat-o mama ei ultima oară de la grădiniță. Cel mai mult îi place când cântă și desenează împreună. Atunci când am întrebat-o dacă este ceva ce știe despre mama ei ce nimeni altcineva nu mai știe, mi-a răspuns simplu: “că e bună”.

David nu se lasă însă mai prejos de surioara lui, atât doar că este mai secretos și preferă ca sărutările și îmbrățișările să le primească și să le ofere când nu se uită nimeni. “David e mai rebel, dar când e cu mine mă ia în brațe, mă pupă”, spune Andra încântată. “Dar când e de față cu altcineva, nu mă mai pupă așa, îi e rușine. Când suntem numai noi doi, mă aleargă prin casă să mă prindă de fund, să facă glume și eu îi zic «Nu ai curajul ăsta de față cu taică-tu, ce faci?» și el face «Astea-s glumele noastre, mami!»”.

Prin ochii lui Cătălin Măruță, Andra este adorabilă nu pentru că a făcut o glumă bună într-o emisiune, ci pentru că adoarme imediat ce se apucă să se uite împreună la un film. Prin ochii celor mici, Andra este cea mai grozavă nu pentru că a scos o piesă super-bună luna trecută, ci pentru că “e mama, mama mea”.

Ca în orice familie, nu fiecare zi este ruptă din paradis. Sunt seri când Andra îl roagă pe Măruță să le pună celor mici să mănânce, în timp ce ea le pregătește hainele pentru a doua zi. Ulterior, cade de acord cu el să culce fiecare copiii, iar apoi să petreacă timp împreună. Doar că, în timp ce o păzește pe Eva când aceasta intră în tărâmul viselor, adeseori adoarme și ea. Cătălin vine, o învelește și pleacă. “Și a doua zi zic: «Dar de ce nu m-ai trezit?»”, mărturisește Andra. “La care el: «Iubita mea, dacă vedeai cum dormeai…»”.

Rămâne totuși întrebarea: cum este Andra când nu este niciun reflector pe ea? Soțul ei spune că nu foarte diferită. “Andra vorbește deschis în orice interviu, ca și cum ar vorbi cu prietenii ei, e foarte ușor să îi cunoști personalitatea”, explică el. “Nu poartă o mască. Este amuzantă, copilăroasă, romantică, foarte pasionată de muzică”. Cu toate astea, un lucru ar putea să îi surprindă pe oamenii care o văd de regulă la televizor sau în concerte: “Probabil că mulți ar fi surprinși să să vadă cum Andra cea pasională și senzuală din clipurile cu Enrique Iglesias, Descemer Bueno, Pachanga… se transformă în Andra care citește «Scufița Roșie» seara, în pijamale roz”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter