Primul festival din lume alimentat cu energie eoliană are loc în România

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 21 mai 2019, 18:40
Organizatorii unui festival românesc au planuri mari pentru anul viitor. Aceștia ar putea să stabilească o premieră mondială dacă reușesc să își lanseze proiectul. 

Începând cu ediția din 2020, Neversea ar putea deveni primul festival din lume alimentat aproape în întregime cu energie verde din sursă eoliană provenită din Parcul Eolian Fântânele-Cogealac-Grădina, situat în judeţul Constanţa, potrivit Libertatea.

Potrivit organizatorilor, proiectul va începe anul acesta și va fi finalizat până la următoarea ediție a festivalului. Totuși, fanii Neversea ar putea beneficia și în 2019 de o zonă 100% verde.

Totodată se vor lua măsuri de protecție a mediului, astfel că se va face colectarea selectivă a deșeurilor ce ulterior vor fi reciclate, iar tacâmurile și vesela din plastic vor fi înlocuite cu pahare de sticlă sau carton reciclabil. Vor dispărea, de asemenea, și paiele din plastic. Mai mult, va exista și o selecție a elementelor de decor care se pot reutiliza.

„Parteneriatul este un exemplu de bune practici la nivel internaţional care demonstrează că două companii din industrii total diferite pot obţine rezultate extraordinare împreună, prin punerea la comun a unor resurse care transformă în realitate idei şi iniţiative extrem de curajoase, menite să contribuie la protejarea noastră şi a mediului înconjurător pe termen mediu şi lung”, a declarat Bogdan Rădulescu, head of partnership al Neversea.

În cinstea acestui proiect îndrăzneț, Alex Parker, un tânăr DJ român, a mixat, pentru prima oară în istoria muzicii electronice, de pe o turbină eoliană, la 100 de metri înălțime.

„Mă bucur tare mult să fac parte dintr-o mişcare de promovare a energiei neconvenţionale, planeta noastră se află într-un punct critic şi avem nevoie de cât mai mulţi oameni open minded, care să susţină o astfel de iniţiativă. Senzaţia a fost unică, să văd apusul de la înălţime în timp ce făceam ceea ce iubesc cel mai mult, a fost pur şi simplu incredibil şi greu de descris în cuvinte, cred că materialul video o să vorbească de la sine. Neversea este un festival în care s-au realizat mii de conexiuni, amintiri, relaţii, un loc unde te simţi deconectat de problemele din viaţa de zi cu zi şi, acum, un brand care face un pas uriaş spre viitor. Sincere felicitări pentru iniţiativă, sunt mândru că am putut face parte din aşa ceva”, a declarat Alex Parker.

Cea de-a treia ediție a festivalului de la malul mării se va desfășura în perioada 4 – 7 iulie.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter