Peștera Muierii, cea mai căutată peșteră din țară

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Luni, 24 octombrie 2022, 11:15

Peștera Muierii sau Peștera Muierilor a fost săpată de râul Galbenul în Masivul Parâng. Peștera Muierii a fost prima peșteră electrificată din România și a rămas cea mai vizitată peșteră din Oltenia și din țară.

Cuprins


Aflată în comuna Baia de Fier din județul Gorj, Peștera Muierii s-a format acum 125 milioane de ani, iar procesele de eroziune continuă și azi. Cu o lungime de peste 3.500 de metri, Peștera Muierii este compusă din patru Galerii dispuse pe două niveluri.

După electrificarea peșterii, între anii 1963 și 1978 aceasta a devenit cel mai popular obiectiv turistic speologic al României și unul dintre cele mai frumoase locuri de vizitat, fiind străbătută anual de mii de turiști.

Remarcabil este faptul că Peștera Muierilor are trei intrări, iar turiștii traversează muntele prin interior, ieșind la stânga față de Cheile Galbenului, unde pot fi admirați pereţii cu stânci amenințătoare ai Parângului.

Gurile de intrare în peșteră sunt în partea de nord, la est și în sud. Intrările de sud și de est au fost formate în locuri în care apele fostului râu subteran ieșeau la suprafață. În prezent, râul Galben nu mai trece prin subteran, dar formele carstice continuă să se extindă datorită apelor care pătrund în peșteră din ploi și topirea zăpezilor.

Locurile inedite din Peștera Muierii

Peștera Muierii, cea mai căutată peșteră din țară

scheletul unui urs de peșteră

Atracțiie peșterii sunt Domul Mic, care are un aspect asemănător unei cupole gotice, Sala AltaruluiVălul AltaruluiAmvonulCandelabrul Mare și Stânca Insângerată pe care sunt scurgeri roșii de oxidul de fier. În Cupola înaltă de 17 metri trăiește o colonie de lilieci. De asemenea, în Sala Liliecilor trăiesc lilieci din speciile Myotis, Miniopterus și Rhinolophus.

Alte locuri inedite sunt Vălul MuieriiBazinele MariCascadele împietrite, Dantela de PiatrăPoartaSala cu GuanoSala Turcului. În Sala Minunilor se află formațiuni carstice precum Soacra, Japoneza, Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici sau Coloana cu meduze.

În Galeria Urșilor a fost găsit un adevărat cimitir de resturi scheletice de urși, lei, hiene, vulpi, lupi, capre sălbatice și mistreți. În Sala Musteriană au fost descoperite foarte multe obiecte aparținând culturilor cu mult înaintea erei noastre.

De asemenea, în 1952 au fost descoperite și fragmente de oase provenind, foarte probabil, de la trei indivizi diferiți. Fragmentele de craniu aparținând unui individ de sex feminin au fost recent datate de către cercetători ca având o vechime de aproximativ 30.000 ani.

Peștera Muierii, un loc cu puteri magice protectoare

Secole de-a rândul, Peștera Muierii a fost folosită drept adăpost de către localnici, în timpul atacurilor dușmane. Aici se refugiau femeile, copiii și bătrânii, pe când bărbații plecau la luptă. Datorită culoarelor sale lungi și vaste, datorită cotloanelor bine ascunse, era aproape imposibil pentru cotropitori să găsească populația ascunsă în peșteră sau bunurile pe care femeile le luau cu ele.

Din vremuri vechi, peștera a fost un loc protector și totodată un loc unde se acumulau energii benefice. Localnicii cred că emanațiile din peșteră au puteri vindecătoare pentru cei care suferă de astm sau afecțiuni respiratorii, pentru cei care au depresii, stări de nervozitate sau insomnii.

Pentru femeile tinere care nu pot avea copii, peștera este un loc plin de minuni, deoarece se spune că nu trebuie decât să viziteze peștera de câteva ori și dorința de a avea un bebeluș se va împlini.

Explorează frumusețile naturale ale României, precum peștera Scărișoara sau peștera Polovragi!

Ce mai poți vizita în apropiere

După ce ieși din Peștera Muierii, poți face și o drumeție ușoară prin Cheile Galbenului.

Atelierele de olărit și magazinele cu produse tradiționale din ceramică de Horezu.

Pestera Polovragi sau Peștera lui Pahomie, din apropiere de comuna Polovragi. Aici s-ar fi ascuns, în 1821, Iancu Jianu.

Fortificatiile Geto-Dacice de la Polovragi, aflate deasupra Peșterii Polovragi, în munții Padeș, la altitudinea de 1000 metri. Ele reprezintă singura cetate dacică cu zid din Oltenia.

Cheile Oltețului, cu o lungime de 150 de hectare cu forme carstice spectaculoase, cu peste 400 specii de plante, unele unicat. Este arie naturală protejată de interes național.

Mănăstirea Polovragi veche de peste 500 de ani, construită în stil bizantin. Mănăstirea are un tezaur bogat cu o colecție de icoane vechi pe sticlă și lemn, dar și peste 3.000 de volume de carte veche.

Complexul Muzeal Măldărești care cuprinde culele Greceanu și Duca, precum și casa memoriala I. G. Duca.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter