:contrast(8):quality(75)/https://static.unica.ro/wp-content/uploads/2011/06/michael_01.jpg)
Judith State a fost fascinată din copilărie de Michael Jackson. Anul trecut, dansatoarea a trecut printr-o experienţă care a marcat-o profund:
… audiţia pentru „Michael Jackson: The Immortal World Tour” al celor de la Cirque du Soleil, spectacol care îl va omagia pe Megastar la doi ani după dispariţia sa. La această audiţie, Judith l-a cunoscut şi pe coregraful lui Michael, Travis Payne.
Unica: Cum ţi-ai descoperit pasiunea pentru dans şi când l-ai descoperit pe Michael?
Judith State: Fiind mereu atrasă de muzică şi mişcare, am început să dansez încă de la 5 ani şi jumătate. Însă abia după ce am văzut videoclipul melodiei „Smooth Criminal” şi partea coregrafică din acesta, am fost de-a dreptul hipnotizată. Îndrăgostită. Ştiam că asta era ceea ce îmi doream să fac! Din acel moment, Michael Jackson a rămas o constantă în viaţa mea, fie pentru muzica, dansul sau mesajul său, fie pentru iubirea sa pentru tot, care mă inspiră în permanenţă.
Povesteşte-ne în câteva cuvinte despre parcursul tău profesional…
Un prim contact cu dansul profesionist a fost prin intermediul televiziunii, platourile de filmare ale emisiunilor de divertisment sau ale serialului de profil „Cu un pas înainte” fiindu-mi gazdă timp de 5 ani. Cu casele de producţie media am şi în prezent diverse proiecte de scurtă durată. Colaborarea cu compania englezească „Belinda King” mi-a oferit pe lângă ocazia de a dansa în nişte producţii somptuoase şi în condiţii maxime de profesionalism, şansa de a călători în jurul lumii. Am dansat şi jucat în muzicalul „Chicago”/Teatrul Naţional Bucureşti în rolul prizonierei Katalin Hunyak, iar de doi ani colaborez în cadrul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian” la minunata producţie „Romeo şi Julieta”. Spectacolul meu de suflet în acest moment este „Depeche Dance”/Teatrul Odeon în coregrafia lui Massimo Gerardi. Audiţia pentru acest spectacol a fost un moment special pentru mine şi probabil cea mai profesionistă experienţă de acest gen pe care am trăit-o în ţară. Aici l-am întâlnit şi am avut prima colaborare cu deja celebrul Răzvan Mazilu, alături de care în cadrul evenimentului „St
reet Delivery” din Timişoara organizat de Librăriile Cărtureşti, am dansat într-unul dintre cele mai emoţionante spectacole, dedicat memoriei jurnalistului Cosmin Lungu, intitulat „Când Cosmin zâmbeşte”.
Bănuiesc că drumul ales nu a fost întotdeauna uşor. Ai simţit vreodată impulsul de a renunţa?
Nu mi-am pierdut niciodată pasiunea, iar faptul că, la un moment dat, chiar la început de drum, mi s-a spus că nu pot dansa m-a impulsionat şi mai mult. Şi mă bucur că nu am renunţat chiar dacă aveam toate condiţiile să o fac. Într-adevăr, nu este uşor, munca din spatele unui spectacol, al unui moment de dans ce pare ca o fulguire cu un zâmbet senin pe faţă este colosală. Acolo se ascund ore în şir de repetiţii, de durere, de extenuare, de vânătăi. Însă în momentul în care totul porneşte din iubire, chiar şi procesul de lucru este o plăcere. Realizez că sunt binecuvântată să fac parte din acea categorie de oameni care se bucură de ceea ce face, pentru care mersul la „job” nu reprezintă o corvoadă. Astfel, îmi hrănesc sufletul, îmi bucur inima. Asta simt ori de câte ori dansez, ori de câte ori sunt pe scenă, conectată la ceea ce este important, luându-mi de acolo forţa şi energia. Aveam 16 ani când am citit prima dată cartea lui Michael „Dancing the Dream”, dar mult mai târziu aveam să înţeleg şi să trăiesc sensul cuvintelor sale: „Conştiinţa se exprimă prin creaţie. Lumea în care trăim reprezintă dansul Creatorului. Dansatorii vin şi pleacă, însă dansul rămâne pentru eternitate. De fiecare dată când dansez mă simt atins de o mână sfântă. În acele momente spiritul meu se înalţă şi se contopeşte cu Universul. Devin stelele şi luna, devin învingătorul şi învinsul, cântăreţul şi cântecul… Dansez, iar dansul meu devine dansul întregii creaţii. Creatorul şi creaţia sa reprezintă un tot unitar ce se transformă în fericire supremă. Dansez, dansez şi iar dansez, până în clipa în care rămâne doar dansul…”
Ce te-a determinat să aplici pentru audiţia pentru „Michael Jackson: The Immortal World Tour”?
În primul rând, pasiunea pentru Michael. Cu ceva timp în urmă, înainte de nefericita sa trecere, mă uitam nostalgică la imagini de la audiţiile pentru turneul său final „This is It”. Cu lacrimi în ochi, fără să fiu lipsit de realism totuşi, îmi imaginam cum ar putea fi să dansezi în faţa celui care te-a inspirat o viaţă întreagă. Drept pentru care, această audiţie nu avea cum să îmi scape! Nu am avut niciodată speranţa să fiu selectată, nu din lipsă de optimism, ci dintr-o doză de realism care, slavă cerului, nu cred că mi-a lipsit vreodată! Eram conştientă că vor veni dansatori din toată Europa, iar că, mai apoi, audiţiile vor continua în L.A. şi New York – capitala mondială a dansului. Sunt cu totul adepta încercărilor mai degrabă decât a reuşitelor. Ştiu că fără prima, a doua nu are nicio şansă. În al doilea rând, îmi doream foarte tare să trăiesc o experienţă profesională… profesionistă. Cu părere de rău spun că la noi în ţară opţiunile sunt limitate (ca să fiu drăguţ) din toate punctele de vedere care privesc formarea şi susţinerea unui dansator profesionist – dar acesta este deja un alt subiect.
L-ai cunoscut la Paris pe coregraful lui Michael… Cum ţi s-a părut?
În primul rând, nu am ştiut că audiţia urma să fie ţinută chiar de coregraful lui Michael, aşadar surpriza mi-a fost peste măsură! A fost plăcut să pot vorbi cu el, ştiam că a lucrat îndelung cu Michael şi din această perspectivă m-am simţit şi eu un pic mai aproape de el. M-am bucurat să observ cât este de… pământean, ca să zic asa. Prietenos, amabil, st`tea de vorbă cu fiecare persoană care îl aborda, răbdător, modest.
Ce anume te-a marcat cel mai profund la această audiţie?
A fost intens, atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional. Paşii de dans se conturau într-un mix al coregrafiilor celebre ale lui M.J. („Thriller”, „The Drill”, „Dangerous”, „Ghosts”, „Smooth Criminal”), iar energia care se acumulase în acea clădire este greu de exprimat. Profesionalism maxim: oriunde te uitai, dansatorii repetau, din nou şi din nou, până la epuizare. Aşa a durat până seara în jur de ora 19:00, când s-a decis asupra celor care urmau să revină şi în cea de-a doua zi – the call back. Am fost extrem de fericită şi recunoscătoare că am putut fi acolo până la final, era ceva de învăţat în fiecare amănunt. A doua zi, după alte câteva ore de repetiţii, coregraful a spus: „OK. This is it!” – învăluindu-ne din nou în emoţie, reamintindu-ne parcă motivul pentru care ne aflăm acolo. Am format cu toţii un cerc ţinându-ne de mâini, ascultându-l pe Travis vorbindu-ne despre Michael, încurajându-ne, amintindu-ne faptul că prezenţa noastră acolo înseamnă enorm, iar că o nereuşită nu are menirea de a ne descuraja, ci de a ne propulsa mai departe. Apoi ne-a chemat să ne unim palmele la centru asemenea unei echipe de sportivi înaintea meciului decisiv, iar la semnalul lui, din toţi plămânii a răsunat numele „Michael!”. Pentru că aşa cum spunea el, „It’s all for L.O.V.E.”
Cum ai reacţionat la aflarea veştii morţii lui Michael?
A fost exact ca şi când mintea mea ar fi fost pusă pe pauză. Nu ştiu dacă a fost negare sau şoc, dar parcă pur şi simplu nu înţelegeam… Mi-a trebuit mult timp să diger realitatea. Au trecut câteva zile bune în care nu mi-am scos căştile din urechi. Aşa mi-am dat seama încet-încet, că nu plecase nicăieri şi nici nu avea să plece vreodată! Ce a lăsat în urmă este incomensurabil, iar esenţa a ceea ce este el se află pretutindeni. De aceea nu pot simţi că l-am pierdut, aşa ceva nu se va întâmpla niciodată…
Ai organizat un flashmob în memoria sa. Te vei mai implica în astfel de acţiuni?
Flashmob-ul din 2009 şi World Cry din 2010 au fost organizate în memoria şi pentru omagierea sa şi am simţit la acel moment să mă implic în genul acesta de evenimente, iar dacă se va mai ivi ceva către care să mă împingă intuiţia, probabil că îi voi da curs. Însă ce am înţeles de atunci este că Michael reprezenta viaţa, iubirea. Ce omagiu mai frumos îi poţi aduce decât cinstind viaţa însăşi şi… iubind?
Aflaţi detaliile despre cum a fost la audiţii din Revista Unica de iulie, la chioşcuri din 23 iunie!
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
