Mică lecţie de coafat pisica

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 26 octombrie 2021, 13:13

Au nevoie de perii şi şampoane, trebuie lăsate să facă numai ce vor ele, îşi lasă unghiile lungi… Felinele sunt, de fapt, nişte mici femei, învelite în blană. Asta e concluzia la care ajungi după ce afli care este rutina de îngrijire a unei pisicuţe de rasă.
de năpârlire, în special primăvara. Perierea se face cu ustensile special create pentru pisici; acestea au un design aparte, special conceput pentru nevoile pisicilor. Cele mai bune perii, după părerea Severianei, sunt cele mici, cu dinţi metalici şi subţiri, pentru că pătrund în profunzime printre firele de păr, descâlcindu-le bine. Uneori pot fi de mare ajutor la descâlcit şi pieptenii, tot din metal. Se mai pot folosi ocazional periile din păr natural, pentru a da strălucire blăniţei, dar doar după ce au fost îndepărtate firele de păr moarte, cu ajutorul periilor metalice. Specialista nu recomandă periile destinate oamenilor, deoarece nu pot fi utilizate în zone precum cea de sub bărbie sau la încheieturile lăbuţelor, unde se formează adesea câlţi.

Perie toate zonele, indiferent de unde începi. Nu există o anume tehnică de pe-riat. Important este să fie acoperite toate zonele. De obicei, Severiana perie blăniţa o dată în sensul firelor de păr, pentru a o netezi, apoi o dată în răspăr, pentru a fi sigură că scoate cât mai multe fire moarte şi pentru a da volum, şi apoi mai perie încă o dată în sensul firelor de păr, pentru a căpăta un aspect „coafat“. Recomandat ar fi să se înceapă cu orice parte a corpului unde pisicii îi plăce să fie periată, cel mai adesea fiind vorba de spate sau de late-ralele corpului. Burtica şi pantalonaşii e mai bine să fie lăsate la sfârşit, pentru că pisicile se plictisesc destul de repede să fie pieptănate în aceste zone.

Baie, numai pentru leneşe. Pisica nu are nevoie prea des de îmbăiere, ea se toaletează singură, în general. Desigur, mai sunt şi excepţii, spune crescătoarea, când pisicile sunt mai leneşe, nu se ling suficient, şi atunci este bine-venită o băiţă. De două ori pe an ar trebui să fie suficient. Foloseşte numai şampon pentru pisici, de la pet-shop.  Nu apela la şampoane medicinale decât atunci când pisica are nevoie de aşa ceva (mătreaţă, eczme, ciuperci). Severiana mai recomandă ca, în timpul băii, să deşurubăm capul duşului, fiindcă pisicile se sperie de jetul puternic şi de zgomotul acestuia. Pisica trebuie şamponată de două-trei ori, clătită foarte bine şi apoi ştearsă cu mai multe prosoape, după care, până la uscare, ar trebui să stea într-o cameră călduroasă, căci prea puţine pisici suportă uscătorul de păr.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter