Manualul pedofilului, de vânzare pe Amazon.com

De Erika Chivu, pe

O carte despre pedofilie apărută recent la vânzare pe siteul Amazon, a primit critici mai mult decât acide când s-a constat că autorul apără pedofilii, spunând că nu e greşit să săruţi un copil.
Cartea electronică a primit sute de comentarii de la userii nemultumiţi, decişi să boicoteze site-ul Amazon dacă reprezentanţii lui nu ar fi fost de acord să retragă produsul de la vânzare. Din fericire, aceştia s-au conformat rapid, astfel că la câteva ore deja nu se mai găsea cartea „Ghidul pedofilului către iubire şi plăcere: codul de conduită al unui iubitor de copii”.

Cine ar putea să scrie o asemenea lucrare? Autorul este un anume Phillip R. Greaves, care a declarat pentru CNN că vrea să schimbe imaginea oamenilor despre pedofili. „Iubitorii de copii” sunt în opinia lui nedreptăţiţi de media, care îi descrie ca pe nişte monştri.

„Pedofilii sunt nedreptăţiţi de media”

„Adevăraţii pedofili iubesc copii şi nu le-ar face rău niciodată”, a declarat controversatul autor. El recunoaşte că lucrarea lui este şi un fel de manual pentru pedofilii începători, dar se mândreşte cu faptul că a stabilit nişte reguli de conduită, care pentru restul lumii par cel puţin scandaloase.

„Penetrarea iese din discuţie. Nu poţi face asta cu un copil. Dar sărutul, mângâierile nu cred că reprezintă o problemă”, mai spune Greaves ignorând faptul că sunt cel puţin câteva milioane de părinţi care l-ar contrazice.

Bărbatul le-a mai spus celor de la CNN că la vârstă adultă nu a avut contacte sexuale cu copii, dar s-a întamplat când era adolescent. A mai recunoscut că a facut cunoştinţă cu sexul oral la încă de la şapte ani, cu ajutorul unei femei mai în vârstă. Cu siguranţă orice psiholog şi-ar da seama că, fiind o victimă a pedofiliei în copilarie, omul a căpătat anumite probleme psihice.

Pedofilia, o boală psihică

Deşi fiecare din noi are dreptul la propriile preferinţe sexuale, în psihiatrie pedofilia este considerată o parafilie, adică un comportament sexual deviant. Pedofilia apare şi în lista tulburărilor mintale, deci specialiştii o consideră o boală. Din păcate, pedofilii, ca şi autorul cărţii menţionate, descriu comportamentul lor ca fiind normal şi adesea nu solicită ajutor de specialitate.

Din păcate, pedofilia nu se poate trata propriu-zis, dar se fac cercetări în acest sens şi există diverse meotde de a preveni exprimarea dorinţelor pedofile – terapie cognitiv-comportamentală, medicaţie etc.   

Se poate vorbi de preferinţe pedofile în cazul adulţilor şi adolescenţilor peste 16 ani. Aceştia din urmă pot fi catalogaţi drept pedofili dacă preferă sexul cu persoane mai tinere cu cel puţin cinci ani. Pedofilii în general se simt atraşi de copii prepuberi, sub 13 ani, fie băieţi, fie fete, fie ambele sexe.

Ce provoacă pedofilia nu se poate şti, însă această preferinta este asociată de obicei cu un IQ mic, o memorie slabă, eşecuri în viaţa academică şi stimă de sine scăzută. Cercetările au arătat că mulţi pedofili sunt stângaci, mici de înălţime şi au suferit lovituri la cap în copilărie.

Deşi sunt revoltătoare încercari ca ale lui Greaves au mai existat, pedofilii organizând grupuri de advocacy, ce susţin „cauza” lor. Încă din anii ’50 au început să ceară acceptarea pedofiliei ca orientare sexuală, aşa cum este homosexualitatea, dar şi legalizarea pronografiei cu copii. Bineînţeles că eforturile lor au rămas în zadar, iar acum îşi mai continuă activitatea doar pe câteva site-uri dedicate.  

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter