Istoricul emoticoanelor: cine le-a inventat și cum au devenit așa populare

De Bianca Prangate, pe Ultimul update Marți, 25 februarie 2020, 10:57
Sunt peste tot, fie că le iubești sau nu. Le folosești zilnic - iar dacă nu o faci, un apropiat al tău sigur o face. Emoticoanele au devenit un limbaj în sine, dar unde au început?

De-a lungul evoluției limabjului scris, specialiștii au observat că instrumentele de bază de scris nu sunt întotdeauna suficiente pentru a transmite un mesaj – iar aici apare rolul emoticoanelor. Acestea din urmă nu sunt o invenție nouă, cum poate ai fi crezut. De fapt, cele mai vechi fețe zâmbitoare datează de acum acum mai bine de 4.000 de ani. Pe atunci, anumite vase cu șerbet aveau gravate pe ele niște fețe zâmbitoare; se spunea că persoana care va consuma șerbetul, se va simți fericită, după cum arată Today I Found Out.

În 1635, notarul Ján Ladislaides din orașul Trencín, din Slovacia, a folosit și el o față zâmbitoare care a rămas în istorie. Când a semnat un document cu privire la Chamberlain of the Town Hall, el a adăugat un smiley face, pentru a sugera nu doar că este de acord cu ce prevede documentul, ci și mulțumit. Mai apoi, în 1648 a apărut o față zâmbitoare într-un poem scris de Robert Herrick:

Tumble me down, and I will sit

Upon my ruins, (smiling yet:)

Ani mai târziu, în 1881, editorii revistei Puck au creat pentru cititorii lor un set de emoticoane tipografice, care să exprime patru stări de spirit – bucurie, melancolie, indiferență și uluire. În 1912, scriitorul Ambrose Bierce a propus propriul său emoticon, care să indice când cineva glumește. Presiunea de a reda discursul uman în scris a crescut odată cu anii, atingând apogeul odată cu începutul erei digitale.

Cine a inventat oficial emoticoanele

Oficial, omul cunoscut drept inventatorul emoticoanelor este profesorul de știință a computerelor Scott E. Falman, de la Carnegie Mellon University. Inspirația lui a venit dintr-o platformă de chat online, unde oamenii nu reușeau întotdeauna să redea subtilitățile conversațiilor umane într-un spațiu virtual. Pe platforma de chat de la Carnegie Mellon, studenții și profesorii obișnuiau să discute pe tot soiul de subiecte. Problema apărea că sarcasmul și glumele nu puteau fi înțelese de toată lumea, astfel încât adeseori oamenii se abăteau de la subiect pentru a explica anumite glume.

După ce membrii grupului de chat au dezbătut ce simboluri ar fi mai potrivite pentru a exprima glumele, Falman a scris un comentariu care avea să schimbe totul: „Propun ca următoarea secvență de caractere [să fie folosită] pentru a marca glumele: :-). Citiți-o pe dos. De fapt, este mai economic să marcăm treburile care nu sunt glume, ținând cont de trendurile curente. Pentru asta, folosiți: :(„. Membrii chat-ului au preluat imediat aceste simboluri și le-au dat mai departe.

În anii ’90, deja nu se mai foloseau doar simboluri. Au început să apară chiar versiuni foto ale emoticoanelor. Shigetaka Kurita, angajat la compania japoneză de telecomunicații NTT DoCoMo, a primit în 1998 sarcina de a crea un set de imagini care să însumeze tot soiul de trăiri pentru sistemul de internet mobil al companiei. Astfel, într-o perioadă de cinci săptămâni, Kurita a realizat 176 de emoticoane cu dimensiuni de 12×12 pixeli, inspirându-se din pictograme și desene manga.

Când sistemul de internet mobil de la NTT DoCoMo s-a lansat în 1999, emoticoane s-au dovedit a fi un real succes în rândul utilizatorilor – nu e de mirare că și alte companii din Japonia, apoi din restul lumii, au urmat exemplul. De atunci, emoticoanele nu încetează să ne ofere modalități noi de a exprima ceea ce simțim în scris.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter