Cele mai frumoase 25 filme de dragoste de văzut în doi!

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Vineri, 23 septembrie 2022, 11:53

Serile de iarnă sunt mult mai frumoase când urmărești filme de dragoste împreună cu jumătatea ta. Descoperă cele mai apreciate, premiate și îndrăgite filme de dragoste, de la peliculele clasice, la filmele moderne din ultimii ani.

Profită de timpul tău liber și deconectează-te cu cele mai frumoase filme de dragoste ale ultimului deceniu. Vei redescoperi idile nemuritoare, actori renumiți, pelicule premiate adesea la Gala Oscar și tema eternă a iubirii, care înnobilează orice poveste.

Cuprins

Filme de dragoste dramatice, cu actori renumiți

Pacientul englez – The English Patient 1996

Unul dintre cele mai tulburătoare și intense filme de dragoste din ultimii ani, Pacientul englez este regizat de Anthony Minghella și îi are în rolurile principale pe Ralph Fiennes și Juliette Binoche. Finnes joacă rolul contelui de Almasy care este trimis, spre sfârșitul celui de al doilea Război Mondial, să cerceteze deșertul Sahara, de către Societatea Regală Britanică de Geografie. El se îndrăgostește de o femeie superbă, dar căsătorită, relația lor fiind plină de pasiune și durere în același timp. Soarta este crudă pentru cei doi îndrăgostiți. Katherine moare singură, într-o grotă din deșert, iar Almasy se prăbușește cu avionul și suferă arsuri pe tot corpul, fiind la un pas să își piardă viața.

Junalul – The Notebook 2004

Este unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste, având la bază tema eternă a inegalității sociale. Filmul în care joacă Ryan Gosling și Rachel McAdams pune în scenă povestea de dragoste dintre o tânără frumoasă, sensibilă și bogată, și un băiat modest, fără prea multe perspective în viață. Familia tinerei nu poate accepta o asemenea relație și se mută cât mai departe de orașul în care se afla Noah, în speranța că Allie îl va uita. Dar Allie îl caută pe Noah, peste câțiva ani, și trebuie să își asculte inima.

Malena – Malena 2000

Monica Belucci face un rol de neuitat în filmul regizat de Giuseppe Tornatore. Filmul, o dramă romantică din anul 2000, spune povestea unei femei blestemate pentru frumusețea ei, care trece prin clipe cumplite în timpul ocupației naziste din Italia și este nevoită să se prostitueze. Povestea Malenei este văzută prin ochii unui adolescent care se îndrăgostește nebunește de ea și încearcă să o urmeze și să o protejeze la fiecare pas.

Titanic – Titanic  1997

O ecranizare dramatică a scufundării marelui transoceanic, aduce în prim plan povestea de dragoste dintre Rose și Jack, interpretați de Kate Winslet și Leonardo di Caprio. Cei doi fac parte din clase sociale diferite, iar Jack nu ar fi avut niciodată șansa să se apropie de o femeie ca Rose, dacă nu erau pe Titanic. Cei doi se apropie după ce Jack o salvează pe Rose care încearcă să se sinucidă. Tânăra de 17 ani era obligată să se căsătorească împotriva dorinței ei cu un bărbat bogat, pe care nu îl putea iubi. Evenimentele se precipită după ce vasul se lovește de un iceberg și cei doi trec prin clipe dramatice, încercând să își salveze viața și să scape de logodnicul lui Rose, care face tot posibilul să îl omoare pe Jack.

Casa de lângă lac – The Lake House 2006

Protagoniștii sunt Sandra Bullock și Keanu Reeves, cei doi interpretând rolurile unei doctorițe singuratice și al unui arhitect. Între ei se înfiripă treptat o idilă romantică și dureroasă, în același timp. Ei își scriu scrisori pe care le lasă în cutia poștală a casei de lângă lac, în care au locuit amândoi… dar își dau seama că există o diferență de timp între ei de doi ani.

Legendele toamnei – Legends of the Fall 1994

O incursiune pasională în cele mai ascunse secrete ale iubirii, trădării şi legăturilor de sânge, imposibil de desfăcut. Filmul „Legendele toamnei” spune o poveste plină de forţă despre trei fraţi (Brad Pitt, Aidan Quinn şi Henry Thomas) care fac eforturi să rămână împreună, dar şi despre femeia care intervine între ei (Julia Ormond).

Moulin Rouge – 2001

Coloana sonoră a propulsat acest film printre cele mai bune muzicaluri din toate timpurile. Filmul spune povestea de dragoste interzisă dintre tânărul muzician Christian (Ewan McGregor) și Satine (Nicole Kidman), cea mai cunoscută curtezană din capitala Franței. Satine are de ales între iubirea pe care i-o poartă lui Christian și recunoștința față de omul căruia îi datorează cariera.

Shakespeare îndrăgostit – Shakespeare în Love 1998

Aflat în top 100 cele mai bune filme britanice din toate timpurile, filmul dedicat iubirii și operei lui William Shakespeare, a primit mai multe premii Oscar, printre care Premiul Oscar pentru cel mai bun film, Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original și Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. În rolurile principale sunt Joseph Fiennes și Gwyneth Paltrow care îi interpretează pe marele poet dramatic și pe iubita lui, Viola. Povestea de dragoste dintre cei doi se petrece în timp ce Shakespeare lucra la piesa de teatru Romeo și Julieta.

P.S. Te iubesc – P.S. I love you 2007

Filmul se bazează pe romanul cu același nume de Cecilia Ahern și spune povestea unei femei care își pierde prea repede soțul, dar care găsește ca prin miracol 12 scrisori de la el, în anul în care trebuia să împlinească 30 de ani. Scrisorile ajung la Holly câte una pe lună și, pe măsură ce le citește, ea descoperă că soțul ei este un adevărat înger păzitor și o îndrumă să redescopere bucuria simplă a vieții și să trăiască din nou.

Fantoma mea iubită – Ghost 1990

Este un film romantic și fantastic în același timp, cu Patrick Swayze și Demi Moore în rolurile principale. Sam (Patrick Swayze) este omorât de un tâlhar care va încerca să o elimine și pe iubita lui Molly. Dragostea lui Sam și teama lui că Molly va fi ucisă sunt atât de puternice, încât sufletul lui se întoarce și încearcă să o protejeze și să o prevină cu ajutorul unui medium interpretat de Whoopy Goldberg.

Întâlnire cu Joe Black – Meet Joe Black 1998

O fantezie romantică stranie, în care Brad Pitt joacă rolul unui Înger al Morții trimis de însuși puternica Moarte în casa unui magnat american. Acesta din urmă, interpretat de Anthony Hopkins, devastat de moartea prematură a soției, duce o viață concentrată pe afaceri și pe cele două fiice ale sale. Fiica cea mai mică se îndrăgostește, însă, de mesagerul morții și drama poveștii devine tot mai accentuată.

Pianul – The Piano 1993

Acțiunea se desfășoară în Noua Zeelandă, la mijlocul secolului al XIX-lea. O tânără femeie scoțiană mută, având și o fiică, sosește în Noua Zeelandă pentru a se căsători, obligată de părinți, cu un bărbat cu care nu are nimic în comun. Ea se refugiază în pasiunea ei, pianul, și prin muzica ei îl cucerește pe tânărul Baines dare, deși pare mai necioplit, este fermecat de delicatețea femeii.

Urmărește și topul nostru cu cele mai frumoase filme de Crăciun!

Filme de dragoste clasice

Casablanca – 1942

Cele mai frumoase 25 filme de dragoste de văzut în doi!

Filmul, regizat de Michael Curtiz, îi are ca protagoniști pe Humphrey Bogart și Ingrid Bergman, frumoasa actriță jucând în Casablanca primul ei rol într-un film de dragoste. Filmul a câștigat trei premii Oscar, inclusiv Premiul Oscar pentru cel mai bun film. Personajele sale, dialogul și muzica au devenit reprezentative, iar filmul a crescut în popularitate devenind azi un etalon pentru filmele de dragoste.

Acțiunea se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar filmul spune povestea unui bărbat împărțit între dragoste și virtute. El trebuie să aleagă între femeia pe care a iubit-o cândva, dar care este căsătorită, și necesitatea de a-i salva viața și pe a ei, și pe a soțului ei.

Cei mai frumoși ani – The Way We Were 1973

Barbra Streisand și Robert Redford joacă în rolul unor tineri care studiază la același colegiu, care se îndrăgostesc, dar care au vederi și concepții diferite de viață. Hatie (Barbra Streisand) este pasionată de politică și are înclinații comuniste, dar Hubbel (Robert) nu își pierde vremea cu așa ceva, fiind concentrat pe muncă și studii. După 20 de ani se reîntâlnesc și povestea lor va continua cu totul altfel.

Poveste de dragoste – Love Story 1970

Este considerat unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste din toate timpurile și trebuie văzut nu doar o dată în viață. Eroii poveștii sunt Oliver și Jennifer, el – fiul unei familii înstărite, student la Harvard, ca și predecesorii lui, ea – fiica unei familii de muncitori, studentă la Radcliffe College. În pofida faptului că familia lui nu este de acord cu relația lor, Oliver se căsătorește cu Jennifer, dar pierde sprijinul financiar al părinților. Cei doi abia se descurcă din salariile lor modeste, dar Oliver găsește un post bun la o firmă de avocatură. Se hotărăsc să aibă un copil, dar în urma analizelor medicale, Oliver află că soția lui suferă de leucemie și va muri curând.

Vacanță la Roma – Roman Holiday 1953

Cele mai frumoase 25 filme de dragoste de văzut în doi!

Vacanta la Roma

Celebrul film în care joacă Audrey Hepburn a fost nominalizat la zece categorii ale Premiilor Oscar. Audrey joacă rolul unei prințese moderne, care se răzvrătește împotriva obloigațiilor sale sociale și pleacă la Roma să colinde singură orașul. Un ziarist o urmărește cu scopul de a face un articol de senzație, prefăcându-se că nu știe care este adevărata ei identitate. Dar planurile lui sunt date peste cap când se îndrăgostește cu adevărat de frumoasa Audrey.

Vezi și: Filme vechi de neuitat, producții celebre din secolul trecut!

Comedii romantice de neuitat

Amelie – 2001

Una dintre cele mai bune comedii romantice din ultimii ani, filmul francez regizat de Jean Pierre Jeunet, o are drept interpretă în rolul principal pe Audrey Tautou. Filmul prezintă o viziune idealizată a vieții contemporane pariziene, mai exact din Montmartre. Amelie este o fată naivă și visătoare care locuiește în Paris și se lovește de totul felul de situații injuste. Ea decide să îi ajute pe cei din jurul ei în stilul ei propriu și, pe parcurs, descoperă dragostea. Amélie a câștigat 4 premii César (regie, imagine, muzică, decor) 2 premii BAFTA și a avut 5 nominalizări la Oscar.

Notting Hill – Notting Hill 1999

Cele mai frumoase 25 filme de dragoste de văzut în doi!

Este una dintre cele mai frumoase comedii romantice, cu Julia Roberts și Hugh Grant. William (Hugh Grant) este divorțat, duce o viață destul de anostă și deține o librărie obscură cu materiale despre călătorii și aventuri. Într-o zi, intră în librăria lui din Notting Hill, Ana, una dintre marile vedete ale ecranului, iar viața lui trece printr-o adevărată furtună, cu o pasiune fulgerătoare, dar și cu probleme la care nici nu s-a gândit vreodată.

Scrisori către Julieta – Letters to Juliette 2010

O comedie romantică plăcută, care urmărește povestea unei tinere americance care sosește la Verona în vacanță, alături de logodnicul ei, care dorea să se inspire din bucătăria italiană pentru a deschide un restaurant. Sophie, interpretată de Amanda Seyfried, vizitează mai mult singură Verona și ajunge la Casa Julietei, unde descoperă că soseau mii de scrisori de dragoste cărora le răspundeau câteva secretare. Talentată la scris, Sophie solicită și ea permisiunea să fie una dintre secretarele Julietei și descoperă o poveste de dragoste veche, care o determină să își vadă viața cu alți ochi.

Galeria inimilor frânte – Broken Hearts Gallery 2020

Lucy (Geraldine Viswanathan) știe bine ce înseamnă să suferi din dragoste, își dă seama că trebuie să se desprindă de trecut, dar nu reușește să îl uite pe Max, curatorul unei galerii de artă care i-a frânt inima. Prietenele ei știu ce se petrece și fac tot posibilul să o scoată din depresia melancolică în care s-a refugiat. Dar soarta pare să fie favorabilă și îl va cunoaște pe Nick, un bărbat care tot încearcă să se apropie de ea.

Un an bun –  A Good Year 2006

Russel Crowe îl interpretează pe un bancher londonez care află că a moștenit o proprietate viticolă în Franța, în regiunea Provenței. Deși unchiul Henry îl crescuse și era ultima sa rudă în viață, Max se hotărăște să vândă rapid moștenirea și să încheie acest capitol din viața lui. Dar, ajungând pe moșie, o întâlnește pe Fanny Chenal printr-o serie de împrejurări comice și dramatice în același timp, așa cum avea să fie și mica lor poveste de dragoste.

Mereu la prima întâlnire – 50 First Dates 2004

Comedia romantică regizată de Peter Segal îi are drept protagoniști pe Adam Sandler și Drew Barrymore. Filmul urmărește povestea lui Henry, un medic veterinar marin care se îndrăgostește de o profesoară de artă pe nume Lucy. Numai că Lucy uită absolut totul peste noapte, iar dimineața nu mai știe deloc cine sunt oamenii din jurul ei. Cei doi trec prin peripeții comice, dar într-un final Henry găsește o soluție să o ajute pe Lucy să facă față pierderilor de memorie.

Jurnalul lui Bridget Jones – Bridget Jones’s Diary 2001

Cele mai frumoase 25 filme de dragoste de văzut în doi!

Filme de dragoste. Jurnalul lui Bridget Jones

Bridget, interpretată de Renee Zellweger, își dorește să slăbească și să găsească dragostea adevărată. Începe să țină un jurnal și… viața ei se schimbă, deoarece dorințele ei încep să se împlinească, dar nu tocmai cum și-ar fi dorit. În calea ei apar doi bărbați care speră să îi cucerească inima și de amândoi este atrasă puternic.

Bridget Jones – La limita rațiunii  2004

Bridget nu mai este singură, dar duce o viață destul de banală alături de iubitul ei, Mark Darcy, un avocat de succes. Nu prea pare să fie încântată de viața lor de cuplu, iar lucrurile se complică peste măsură când se întoarce în viața ei fostul iubit, Daniel Cleaver.

Copilul lui Bridget Jones  2006

Continuarea celor două filme o găsește pe Bridget dinnou singură, despărțită de Mark, deziluzionată și nehotărâtă cu privire la viața ei. Participă la un festival de muzică împreună cu o prietenă și aici îl întâlnește pe Jack Quant, un american fermecător, care îi dă viața peste cap. Bridget are o aventură de o noapte cu Jack și află, câteva săptămâni mai târziu că este însărcinată. Doar că nu își dă seama al cui este copilul, al lui Jack sau al lui Mark, de care abia se despărțise…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter