Design interior: Cum amenajezi holul?

De Lumea Femeilor, pe

Prima impresie contează! Deci casa ta va fi etichetată după impresia pe care o lasă holul de la intrare. Valabil şi pentru musafiri, dar şi pentru cei ai casei
Holul este, în genere, un spaţiu fără ventilaţie şi lumină naturale. Deci alege culori deschise, calde, pentru pereţi şi pardoseală şi “calibrează” mobilierul în funcţie de spaţiu.

Într-un hol generos

…poţi crea un ambient cu totul deosebit, amplasând cu gust câteva piese de mobilier utile şi adaptate la dimensiunile interiorului: un cuier pentru haine, un pantofar, un taburet, eventual o măsuţă cu o vază cu flori şi o oglindă, pentru a da adâncime şi luminozitate spaţiului. Lumina este, şi ea, foarte importantă: sunt ideale plafonierele centrale. Pune, însă, şi aplice sau lampadare, acolo unde simţi nevoia unui accent de lumină (lângă o mobilă deosebită sau lângă un obiect decorativ).

Într-un hol mic

…evită să aglomerezi spaţiul excesiv sau să-l colorezi în nuanţe închise şi apăsătoare. Limitează-te la strictul necesar şi pune accentul pe lumina dirijată, ca pe un traseu vizual, spre inima căminului tău.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter