5 filme care ne arată cât de puternice și determinate sunt femeile

De Unica.ro, pe
Rolurile femeilor s-au schimbat de-a lungul anilor, iar filmele au avut și ele aportul lor în această schimbare. Tocmai de aceea, azi ți-am pregătit o listă cu filme recent lansate, care urmăresc poveștile câtorva femei incredibile, și care ne inspiră!

Text de Ioana Călin

Enola Holmes (2020)

Regizat de Harry Bradbeer, și inspirat din seria cu același nume a scriitoarei Nancy Springer, Enola Holmes este un film care explorează egalitatea dintre genuri, identitatea, drepturile femeilor și viețile acestora din epoca Victoriană.

Un film încântător, care urmărește povestea tinerei Enola (jucată de actrița Millie Bobby Brown), sora mai mică a lui Sherlock Holmes, care pleacă într-o aventură pentru a-și căuta mama dispărută. Enola demonstrează tuturor că o femeie nu trebuie să se conformeze așteptărilor societății. Ea este inteligentă și curajoasă, dornică de aventură și libertate, fiind totodată salvatoarea celor din jur, pe tot parcursul filmului. Personajul Enola Holmes sfidează normele sociale impuse femeilor din acea perioadă, iar pelicula care îi urmărește povestea este o lecție despre independență, mai presus de toate.

Moxie (2021)

Moxie, debutul regizoarei Amy Poehler, este un film de comedie-dramă, care ilustează numeroase probleme sociale din rândul adolescentelor. Personajul central, Vivian (jucată de actrița Hadley Robinson), inspirată de mama ei, începe o mișcare feministă în liceul la care învață, iar pe masură ce avansăm în poveste vedem cum reușește să-și facă vocea auzită. Moxie transmite un mesaj importat audienței sale, acela că schimbările sunt uneori necesare, însă nu pot fi realizate decât cu ajutorul celor din jur.

Becoming (2020)

Documentarul realizat de Nadia Hallgren spune povestea lui Michelle Obama, fosta primă doamnă a Statelor Unite. Filmul se bazează pe bestseller-ul ei, lansat în 2018, și ne oferă șansa de a vedea cum a decurs viața uneia dintre cele mai îndrăgite și influente femei din lume.

Bulbbul (2020)

Bulbbul este un thriller indian, scris și regizat de Anvita Dutt, care a declanșat numeroase dezbateri în online despre egalitatea de genuri, abuz sau feminism.

Filmul pune accent pe problemele reale și actuale din societatea bengaleză, cum ar fi căsătoriile aranjate, la vârste foarte fragede, sau abuzurile fizice ori sexuale.

A Secret Love (2020)

Documentarul realizat de Chris Bolan spune povestea emoționantă a cuplului de lesbiene Pat Henschel și Terry Donahue, care au încălcat aproape toate normele sociale pe care femeile anilor ’40 trebuiau să le respecte, doar pentru a fi împreună. Ele au avut curajul să lupte pentru dragostea lor într-o societate care nu permitea acest lucru.

Foto – Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter