3 întrebări pentru Mimi Brănescu

De Adina Rosetti, pe Ultimul update Miercuri, 24 octombrie 2018, 10:39
Pe Mimi Brănescu îl știți din filmele Noului Val românesc sau ca scenarist al celebrului serial „Las Fierbinti”. Este prezent în Festivalul Național de Teatru 2018, în calitate de dramaturg și regizor, cu spectacolul „Pentru o mai bună înțelegere” - cronica unei ratări povestită de martori.

Povestește-ne puțin geneza acestui spectacol – de unde ai pornit, cum a crescut ideea, cum a fost lucrul cu actorii?
Am pornit de la propunerea domnului Ivașcu de a mai monta ceva la teatrul Metropolis. Aveam scris acest text, i l-am propus, dânsul a fost de-acord. E o temă care m-a interesat mereu, ratarea. De data asta am încercat să aflu – asta fac de fiecare dată când scriu, încerc să înțeleg mai bine – cât e vina noastră și cât e vina celor din jurul nostru atunci când nu reușim să împlinim un vis. M-am gândit să fie ceva simplu, ca un documentar, în care actorii povestesc, cronologic, întâlnirile lor cu cel în cauză. Să-i zicem personajul principal, deși el nu apare, despre el doar se vorbește. Lucrul cu actorii a fost asiduu. (râde)

3 întrebări pentru Mimi Brănescu

Foto Hepta

Personajul principal, Nucu, este prezent în absență, povestea lui fiind recompusă din relatările subiective ale celor care l-au cunoscut. De ce ai ales această soluție narativă? Câte variante ale unei singure povești pot există?
E mai ușor să vorbești despre cineva când cel despre care vorbești nu este de față, nu? Altfel și-ar fi modificat toți discursul, ar fi avut grijă să nu-l supere. Pentru că toți cei care vorbesc despre el îl iubesc. Și i-am lăsat pe cei care văd spectacolul să și-l imagineze fiecare în parte pe Nucu. Există o infinitate de variante ale unei singure povești. Poveștile martorilor, apoi poveștile celor care aud povestea de la martori, poveștile celor care au auzit povestea de la cei care au auzit povestea de la martori, și tot așa. Fiecare adăugând la rândul lui câte ceva.

Cum faci să găsești dozajul perfect între comic / dramatic, amuzant / trist etc? Ce teme te interesează să explorezi prin ceea ce scrii?
Nu caut dozajul perfect atunci când scriu. Sinceritatea e stindardul meu în luptă. Încerc să fiu de fiecare dată sincer. Imaginează-ți că toate personajele ar exista în mod real și ar fi posibil să mă întâlnesc, la un moment dat, cu ele. N-aș vrea să mă tragă vreunul de mânecă și să-mi zică, pe mine de ce m-ai făcut mai comic decât sunt eu de fapt? Sau mai trist? De aceea încerc să spun de fiecare dată povestea, ca și cum ce povestesc eu acolo chiar s-a întâmplat. Și mă dau la o parte pe mine, încerc doar să relatez, obiectiv, evenimentele. Nu am o temă preferată. Scriu doar că să înțeleg mai bine. Dacă vrei, când nu înțeleg ceva, scriu despre. Ca să zăbovesc mai mult pe subiect. Câteodată reușesc să mă lămuresc, câteodată nu…

„Pentru o mai bună înțelegere” (distribuție: Rodica Negrea, Ioana Anastasia Anton, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu, Rolando Matsangos.)
Cinci personaje stau în faţa noastră, a publicului. Ne aşază acea oglindă posibilă, prin dreptul căreia fiecare dintre noi a trecut cândva. E povestea lui Nucu spusă pe rând când de mamă, când de soră. Când de soţie, de iubită ori de prietenul din copilărie. Cinci personaje şi cinci feluri de a iubi.

Programul FNT aici

Inteviul integral cu Mimi Brănescu în numărul de decembrie al revistei UNICA

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter