10 lucruri din anii ’90 care îți vor stârni nostalgia

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 27 mai 2020, 10:58
Toate fetițele anilor ’90 le-au avut sau au visat să le aibă! Iată 10 lucruri din anii ’90 care s-ar putea să te emoționeze până la lacrimi și care îți vor stârni cu siguranță nostalgia!

Agrafele metalice colorate

Se găseau la toate chioșcurile și le aveau toate fetițele. Făceam schimb între noi, le purtam cu rândul și le asortam mereu hainelor pe care le îmbrăcam. Se mai găsesc și acum, dar nu mai sunt la fel de căutate ca pe vremuri…

agrafele colorate

sursa foto

Cerceii colorați, din plastic, care se lipeau

A fost o nebunie totală cu acești cercei! Ne lipeam mai mulți pe fiecare ureche, încercam să avem foarte mare grijă de ei pentru ca adezivul să reziste cât mai mult și ajunsesem să ni-i lipim și pe față, și pe mâini, și chiar prin păr.

Vă mai amintiți că lipiciul acela avea un miros specific?!…

cerceii din plastic, care se lipeau

sursa foto

Jucăriile Tamagotchi

A fost o vreme în care jucăriile Tamagotchi ne țineau ocupați de dimineața și până seara. Ne jucam cu animăluțele acelea virtuale, le hrăneam, le culcam și izbucneam în lacrimi ori de câte ori mureau. La vremea respectivă probabil că nu știam că, indiferent de ce am face noi, ele vor muri mai devreme sau mai târziu.

tamagotchi

sursa foto

Agrafele de păr din plastic, în formă de fluturi

Sigur vă amintiți de ei! Erau peste tot și absolut toate fetițele îi purtau! Indiferent dacă aveai părul scurt, lung, dacă îl purtai împletit sau ți-l lăsai liber, era musai să ai cel puțin o astfel de agrafă în păr!

Sunt sigură că unele dintre noi i-ar purta și acum (cel puțin prin casă), dacă s-ar mai găsi…

fluturasii colorati pentru par

sursa foto

Arcul colorat

Vă mai amintiți cum îi dădeam drumul pe scări în jos și „cobora” singur? Sau cum îl foloseam ca și suport de pixuri și creioane?

Sau cum ori de câte ori – negreșit – un băiat punea mâna pe el, ni-l încurca?!

Sigur vă amintiți!

arcul colorat

sursa foto

Ursulețul pe care puteai desena

Jucăria asta intră mai degrabă la categoria lucrurilor pe care ni le-am fi dorit, pentru că în anii ’90 era puțin probabil spre imposibil să găsești așa ceva în România. Dar cum aveam deja acces la cablu TV și la canale străine precum Pro7, M6 sau Rai1 îl vedeam mai mereu în reclame și suspinam după el…

Fetițele de la televizor desenau pe el steluțe și inimioare, iar mamele lor îl puneau apoi în mașina de spălat, de unde ursulețul era ca nou și aștepta o nouă avalanșă de desene. Da, încă ne mai amintim reclama aceea, atât de mult ne-a impresionat!

ursuletul pe care puteai desena

sursa foto

Colierele „Best friends”

Dacă aveai o prietenă bună în fața blocului sau la școală, atunci cu siguranță că aveați astfel de coliere!

Și da… nimeni nu voia să poarte partea pe care scria „best”. Cea cu „friends” era mult mai cool, dar pentru că aproape mereu era o chestiune de noroc, multe dintre noi au purtat la gât jumătate de inimă pe care scria doar… „best”.

colierele best friends

sursa foto

 

Elasticul de păr în culorile curcubeului

A fost o vreme în care astfel de accesorii de păr erau la mare căutare! Eram mici, nu știam ce e moda, iar tendințele dădeau fetele care aveau rude în străinătate și care primeau cele mai cool cadouri. Din fericire, aceste elastice de păr se găseau și la noi – și probabil că încă le mai găsești dacă știi unde să cauți – și toate fetițele le purtau!

Iar dacă aveai ghinionul ca părinții să te tundă scurt… puteai oricând să-l porți ca o brățară!

elasticele de par colorate

sursa foto

Jucăriile Polly Poket

După cum spuneam, fetițele care aveau rude în afara țării erau cele mai fericite, pentru că puteau primi toate lucrurile pe care, la începutul anilor ’90, noi nu le vedeam decât la televizor, în reclamele televiziunilor din Italia, Franța sau Germania.

Printre aceste jucării se numără și Polly Poket, celebra căsuță de buzunar, care venea la pachet cu mici figurine, și putea avea formă de inimă, de stea, sau de bijuterie.

Încă ne mai gândim la ele… așadar nu ar trebui să surprindă pe nimeni că în SUA au apărut recent casete de machiaj în formă de Polly Poket. Am crescut, dar nu le-am uitat!

polly poket

sursa foto

Agrafele de păr metalice, în formă de fluture

Mai ții minte cum dădeau din „aripi” când săream elasticul cu ele în păr?

Noi n-am uitat nici de aceste agrafe și, tocmai de aceea, le-am inclus pe lista de nostalgii…

agrafele de par in forma de fluture

sursa foto

Foto deschidere – Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter