Oradea, asemănată cu Barcelona și Bruxelles

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 03 septembrie 2021, 12:42
Oradea este noul oraș din România apreciat de turiștii din străinătate. Acesta este deja asemănat cu Barcelona și Bruxelles, asta și datorită investițiilor făcute în reabilitarea clădirilor.

Anul trecut, turiștii au cheltuit la Oradea peste șase milioane și jumătate de euro. Din 2014 până în prezent, numărul turiștilor a crescut de la 130.000 la 253.000, potrivit Antena 1.

Casele din Oradea au început să fie reabilitate cu ajutorul fondurilor europene, dar și cu ajutorul contribuabililor, și astfel și-au recăpătat frumusețea.

După o investiție de 60 milioane euro, Oradea a devenit singura localitate din România care face parte din rețeaua orașelor Art Nouveau a Europei.

Dacă vrei să vizitezi acest oraș, tariful pentru o noapte de cazare la un hotel de trei stele pornește de la 150 lei pe noapte. Astfel, hotelierii au  reușit să aducă la bugetul local, anul trecut, peste 950.000 de lei.

Și cetatea veche de un mileniu a fost restaurată, după un proiect în valoare de 20 milioane de euro, atrăgând acum tot mai mulți turiști.

Vezi locuri de vizitat in Oradea!

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter