Despre coronavirus în vreme de Paște, prin ochii și sufletul unui preot: „Avem de dus și noi o cruce…”

Ne este greu, dar sunt măsuri restrictive necesare pentru a preveni răspândirea infecției cu coronavirus, un virus care, iată, deloc întâmplător și-a făcut apariția în lume întocmai în această perioadă. De fapt, asta m-am și întrebat: de ce a apărut tocmai acum? Și mai ales de ce a intrat în România în ziua de 26 februarie? Să însemne oare ceva? Să poarte oare un mesaj în taină? Doar în viață nimic nu este întâmplător, fără sens și fără scop. Și apoi, poporul român este recunoscut din moși-strămoși ca fiind credincios, „cu frică de Dumnezeu”, păstrători ai tradițiilor și datinilor. Pentru a afla răspunsul am stat de vorbă cu preotul Iancu Georgescu, în vârstă de 30 de ani, iar viziunea sa asupra momentelor de grea încercare mi-a deschis noi orizonturi: da, nimic nu este întâmplător!

Unica.ro: Ce părere aveți despre situația cu care se confruntă omenirea în acest moment? De ce a venit peste noi acest virus? Oare trebuie să ne învețe ceva?

Părintele Iancu Georgescu: Cred că trăim niște vremuri de post și de încercare și că vrem și că nu vrem și asta ar trebui sa ne deschidă sufletele închise în trup și minte și încuiate în prioritățile vremelnice ale acestei lumi. Cred că este timpul să unim sufletul cu mintea și cu trupul și să înlocuim grijile vremelnice cu cele veșnice! Am să revin la această afirmație pe timpul interviului și o să încercăm să dăm împreună, un „tratament” necesar acestei boli și sufletești de care suferim și pe care putem să o numim Indiferență, care este provocată de virusul Necredinței cu rădăcini în ură sau, ca să subliniem mai tare, în Neiubire.

De ce a venit peste noi boala? Unii vorbesc de un plan ascuns și că ar fi doar un joc murdar al unor state care au interese globale și că nu ar exista acest virus, alții cred în existența lui, dar indiferent de credem sau nu, ne afectează pe toți, pentru că toți suntem nevoiți să acceptăm restricțiile vremii noastre!

Sigur este că noi toți trecem printr-o încercare grea și asta v-o spun și din punct de vedere personal ca preot, ca tată sau ca fiu! Sunt sigur că nu simt ceva ce voi nu simțiți sau ceva ce vă este străin în suflet, ci ceea ce simt eu, simțim fiecare în parte! De aici tragem și răspunsul întrebării și anume: sper că ne învață să iubim și să apreciem mai mult spiritualitatea, dragostea și dorul sau altfel spus apropierea mai în amănunt și cu mai multă grijă de Dumnezeu, familie, aproapele nostru și mediul înconjurător!

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Este dureros să nu putem merge la Biserică de Paște și nici la mormintele morților noștri să le ducem Lumina Învierii, conform tradiției. Nu aș vrea să discutăm despre măsurile impuse de autorități, ci despre impactul lor asupra sufletului nostru, asupra credinței noastre. Cum credeți că le vor percepe românii sau cum ar trebui să le perceapă? 

Aș vrea sa vedem puțin și invers situația: cum vede Dumnezeu, dar și cum văd persoanele noastre iubite care au trecut la cele veșnice faptul că suntem obișnuiți sa mergem sa ne întâlnim cu Dumnezeirea și cu ei doar de Crăciun și de Paște? Fără a judeca faptele nimanui cu gând păcătos, ci cu aplecare spre îndreptare, pentru că judecata Îi aparține doar lui Dumnezeu, cred că am ajuns la un nivel de rătăcire destul de mare.

Aș vrea să vă relatez o părere personală pe care eu o iau ca pe un plan al lui Dumnezeu cu Neamul Creștin Ortodox. Într-o dimineață, m-am trezit cu gândul la această încercare ce a venit peste noi și m-am întrebat de ce acum? Un răspuns, subliniez personal, a fost când am luat calendarul creștin ortodox în mână și am vazut că primul caz de coronavirus a intrat în România în data de 26 februarie, într-o zi de miercuri cu însemnatate prea puțină pentru ortodocși la prima privire. Dar dacă ne uităm mai atent în calendar, miercurea aceea este miercurea cuprinsă între săptămâna lăsatului sec de carne și a celui de brânză, care au ca nume: Duminica Infricoșătoarei Judecăți și Duminica izgonirii lui Adam din Rai! Pe lângă aceasta „coincidență”, așa numită de unii sau plan de alții sau pronie dumnezeiască, miercurea aceea este și zi aliturgică (printre puținele zile din an, mai exact 6 zile, în care nu se săvârșește Sfânta Liturghie). Acum să nu se înțeleagă că de aici ajungem să exagerăm și ne îndreptăm către o habotnicie, eu nu încerc altceva decât să dau o conotație explicată și spiritual.

Citește și – Părintele Vasile Ioana, despre cum ar trebui să ne comportăm în Săptămâna Mare

Explicația din dimineața respectivă am expus-o astfel: Prima duminică aminitită se referă la Judecata lui Dumnezeu și la faptul că am folosit prea mult ceea ce este lumesc și am căzut prea mult în viața aceasta fără a ne gândi că vom da socoteală și vom ajunge să plătim pentru ceea ce am facut, pentru că există o balanță care echilibrează totul.

A doua duminică amintită este cea a neascultării omului de Dumnezeu și primirea rezultatului examenului dat de Dumnezeu lui Adam si Evei, adică izgonirea din Rai, și anunțând plata păcatului ca fiind boala și moartea! Poate că închiderea bisericilor trebuie percepută și ca o izgonire din Raiul pământesc pentru că așa spune învățătura noastră că „În Biserica slavei Tale stând, în cer a sta ni se pare”, o lecție pentru noi dată din pricina judecații si a neascultării față de Dumnezeu! Dar trebuie să îndrăznim, așa cum ne învață Mântuitorul nostru, pentru că tot El ne spune: „Nici portile Iadului nu vor birui Biserica Mea”(Matei 16;18)!

Părintele Iancu Georgescu: „Iertarea mai importantă este cea mărturisită prin faptă și nu cea mărturisită numai prin cuvânt”

Poate că nu am dat prea multă importanță Bisericii pentru care mulți s-au jertfit si sufletului din noi care merită mai multă atenție, Biserica pe care Mihai Eminescu a numit-o „Maica spirituală a nemului nostru”! Ce am vrut să subliniez aici a fost faptul că aceasta boală, cu siguranță, și că este creată de natură și că este creată artificial, vrea să ne învețe să trăim uniti, să ne fie dor, să ne iubim, să împărțim, să dovedim, să purtăm responsabilități și să primim cununa biruinței meritat!

Zic să căutăm soluții și nu vinovați! Biserica judecă păcatul și nu păcătosul! Este atât de dureroasă perioada asta atât pentru noi, slujitorii, cât și pentru credincioși, încât sunt momente în timpul slujbelor în care noi toți lăcrimăm cu lacrimi care curg și în suflet, pentru că Biserica cu preot dar fără credincios nu mai are acest atribut, atribut care dispare și când există doar credincios, dar fără preot. Biserica nu este altceva decât o simfonie, o simbioză, o armonie totală între preot și credincios în care poporul este orchestra, preotii sunt instrumentele muzicale, iar dirijorul este Însuși Iisus Hristos. Publicul nu este altcineva decât sfinții, îngerii, dar și diavolii care asistă la acest concert numit Viață și intervin atunci când sunt piese preferate de ei sau atunci când li se cere.

Dumnezeu sau diavolul, binele sau răul, au putere asupra noastră doar atât cât le permitem să ne treacă pragul sulfetului sau al minții. Este dureros și nu încerc să găsesc vinovați pentru că vina începe de la fiecare către exterior și nu invers cum tot vedem de ceva vreme, că fiecare greșală este scoasă în evidență și pusă și dusă de pe un umăr pe altul. Fiecare facem ce putem și cât putem!

Din punct de vedere spiritual, creștinul trebuie să aibă vii cele 3 vituți teologale si anume: Credința, Nădejdea și Dragostea. Cu aceste 3 virtuți putem trece de orice ispită, nevoie sau boală sau încercare. Cu aceste 3 „fructe” Îl putem cunoaște pe Dumnezeu doar dacă udăm rădăcinile lor cu fapte bune și cu exersarea smereniei si a ascultării poruncii celei mai importante dintre toate: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta și pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă”(Marcu 12;30-31).

Citește și – Părintele Constantin Necula, despre Postul Paștelui: „Refuzați să vă mâncați aproapele”

Ce înseamnă, de fapt, credința în Dumnezeu? Cum ar trebui să o manifestăm?

Pentru că mai sus am vorbit printre altele și de credință, acum la această întrebare, permiteți-mi să vă răspund mai mult din răspunsurile celor care au trăit mai cu adevărat această stare de credință și care se exersează din ce în ce mai greu în zilele noastre!

Sigur că e ușor să vorbim prin gura altora, dar vânătorul nu își face singur gloanțele și când trage un glonț, nu trage pentru tot stolul de păsări, ci pentru una! Și nu el omoară pasărea, ci glonțul. Cine are urechi de auzit, să audă! Asemenea și noi încercăm să punem în sufletul omului, în primul rând, cuvântul lui Hristos și apoi al celor care L-au urmat pe El, pentru că eu sunt sigur de un lucru mai mult decât oricare și anume de faptul că indiferent cât de nenorociți am fi noi, slujitorii lui Dumnezeu, creștinului i se va auzi rugaciunea până la „urechile” lui Dumnezeu și de aici pornim să vorbim despre credință.

Fericitul Augustin spune așa: „A avea credință înseamnă să crezi ce nu vezi, iar răsplata pentru această credință va fi să vezi ceea ce crezi” de aici spun și faptul că a crede în Dumnezeu si într-o viață veșnică este liniștitor chiar si pentru un ateu! Mântuitorul Iisus Hristos spune: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede”. Ce alt exemplu de definiție mai complet pot da eu? Și sunt și oameni care sunt mai apropiati de lumesc care au ajuns la concluzii extraordinare către credință:

Blaise Pascal, matematician cunoscut spune că „Oamenii trebuie cunoscuți pentru a fi iubiți. Dumnezeu trebuie iubit pentru a fi cunoscut.” Emil Cioran afirmă că „Omul religios începe cu credinţa în Dumnezeu, iar omul de ştiinţă sfârşeşte cu credinţa în Dumnezeu”. Sigur că subiectul e fără de sfârșit și nu avem timp să discutăm astazi de tot și toate, dar prin puținele cuvinte încercăm să aducem mai în amănunt ceea ce ne lipsește astăzi și medicamentul, cum am spus la început, de care avem nevoie spre vindecare! Concluzionăm acest cuvânt atât de mare numit Credință cu cuvintele părintelui Nicolae Steinhardt care spune așa „Dumnezeu, în care spui că nu crezi, crede El în tine.”

Doctorul Alexis Carrel, laureat Nobel pentru medicină, a susținut în lucrările sale că rugăciunea și credința au efecte curative asupra sufletului și trupului. Practic, medicina ar trebui să meargă mână în mână cu credința. Ce părere aveți? Cât de importantă este credința în vindecarea trupească?

Medicul tratează și Dumnezeu vindecă! De cate ori nu auzim în spitale, după operații grele, medicii spunând: „Eu am făcut tot ce se putea, mai departe stă în puterea lui Dumnezeu”? Știința sau medicina nu lucrează împotriva teologiei și nici teologia împotriva știintei sau a medicinei, ci amândouă se completează, amândouă au un sigur scop comun: Viața!

În vremurile trecute cunoaștem sfinți care au fost doctori, cum este exemplul Sfântului Evaghelist Luca sau al doctorilor fără de arginți Cosma, Damian, Pantelimon, Chir, Ioan, Samson, Diomid și mulți alții care au demonstrat că amandouă științele puse în lucru una pentru cealaltă aduc un rezultat mai bun!

Vedem în zilele noastre că medicii depun toate eforturile necesare de salvare a vieților și sigur acasă, în intimitatea lor, cer putere și ajutor de la Dumnezeu, precum și Biserica, la fiecare slujbă, prin rugaciuni, cere ajutorul și mila lui Dumnezeu pentru pacienți, dar și pentru cei ce se luptă pentru a-i salva.

Citește și – Părintele Constantin Necula, mesaj înainte de Paște: „Uităm că sufletul locuiește în altă casă”

Revenind la cât de importantă este credința în vindecarea trupească, aflăm din Sfânta și Dumnezeiasca Scriptură că Mantuitorul Iisus Hristos a avut în decursul propovaduirii 3 feluri de vindecări diferite si anume:

1. vindecarea celor morți (prin învierea fiului văduvei din Nain, a fiicei lui Iair și a deptului Lazăr)
2. vindecarea celor bolnavi (orbului din naștere, leproșilor, slăbănogului, soacrei lui Petru, fiicei cananeencei, etc)
3. vindeacrea celor îndrăciți (vindecarea celor doi îndraciți din ținutul Gadarei cât și a celui din ținutul Ghergheșenilor)

Fiecare vindecare a avut ca tratament credința celui ce a cerut acest lucru de la Hristos dupa cum auzim la sfârșitul întâmplărilor: „Mergi, credința ta te-a mântuit” sau ”Mare este credința ta. Și s-a tămăduit în ceasul acela”. Deci credința în Dumnezeu vindecă dimpreună cu strădania, cunosțintele și rugaciunea celui ce încearcă, adică a medicului!

Ce sfat ne dați pentru a trece cu bine peste această perioadă de restricții sociale și grele încercări spirituale?

Nihil sine Deo! O întâmplare reală spusă de Părintele Stanciu Ștefan de la Parohia Parcul Ghencea: acesta a întrebat un preot bătrân care avea o vârstă apropiată de 90 de ani: „Părinte, cum a fost viața dumneavoastră până acum?” iar răspunsul a fost pe cât de complex pe atât de simplu încât lăsăm pe fiecare să înțeleagă și să tragă o concluzie: „Ca o ușă deschisă în furtună”, – a răspuns dânsul!

Haideți să ne unim în bunătate, în înțelegere, în dragoste către Dumnezeu și către aproapele nostru, care înseamnă tot ce ne înconjoară, de la om până la natură. Haideți să fim atenți la nevoie și mai puțin la judecată. Ce ne folosește răutatea sau mediatizarea răului? Dacă vrem să spunem răul altuia sau să mediatizăm greșelile, să o facem nu cu gând de judecată, de ură sau de pedepsire, cu îndârjire a celui în fapt, ci cu gând de reconciliere, de rezolvare sau de găsire a soluțiilor!

Când o să ne trezim în punctul de a ne lua rămas bun de la lumea aceasta, o să dorim să schimbăm multe din răutățile, ambițiile sau mândriile pe care le-am făcut și de care suntem conștienți că au lăsat durere în urma lor! Să conștientizăm că ne naștem cu o singură certitudine, aceea că vom trece înapoi la locul de unde ne-am luat ființă și că acolo ne așteaptă o viață mai bună și veșnică pe care Dumnezeu ne-a pregatit-o, dând pe Dumnezeu Fiul spre jertfă și sfințind această lume în care trăim prin Dumnezeu Duhul Sfânt!

O să trecem cu bine peste orice încercare care, chiar dacă ar avea un scop distructiv în lume, pe noi creștinii ortodocși ne întărește în credință, în dor, în bunătate și în dorință de mai bine! Este Săptămâna Patimilor lui Hristos, o săptămână în care nu o să suferim la fel ca Hristos, dar avem de dus și noi o cruce pe care trebuie să o ducem, măcar în săptămâna aceasta, împreună cu postul și cu rugăciunea, încununate de milostenie!

Harul Domnului nostru Iisus Hristos, Dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu noi, cu toți! Sărbatori cu bine și Hristos a înviat tuturor!

Citește și –  Coronavirus, o abordare astrologică. Când se va sfârși criza și ce impact va avea asupra omenirii

Interviu realizat de Mădălina Manole

Sursă foto: Pixabay, arhivă personală

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News