Cum a reacționat Radu Vâlcan când a aflat sexul celui de-al treilea copil

De Adelina Duinea, pe

Adela Popescu (34 de ani) urmează să devină mamă pentru a treia oară. Actrița, artista și prezentatoarea TV mai are doi fii alături de soțul ei, actorul și prezentatorul TV Radu Vâlcan (43 de ani), Alexandru (4 ani) și Andrei (2 ani).

Cum a reacționat Radu Vâlcan când a aflat sexul celui de-al treilea copil?

Marți, 2 februarie, Adela a dezvăluit în cadrul emisiunii TV sexul celui de-al treilea copil. A pășit în platou purtând o rochie-sacou albă și ținând în mâini un balon negru pe care scria: „Boy or Girl?”. Perechea va avea un băiețel!

„Reacția soțului meu a fost cea mai bună în momentul în care a aflat ce o să avem. A zis: «Nu pot să cred! O să avem 4 copii». (…) Ai prins-o? Pentru că și acesta este băiat, o să mai facem unul până va fi fetiță”, a declarat Adela.

Adela, Radu și fiii lor au fost recent în vacanță în Maldive

„După mai bine de două luni în care copiii nu au mers la grădiniță și câteva nopți bune de nesomn și frământări, am hotărât că ar fi foarte bine să ne relocăm pentru o vreme într-o țară caldă, la malul mării, într-un loc fără oameni, în care copiii să se joace cât mai mult pe afară.

Desigur, lista destinațiilor sigure era destul de limitată, așa că am ales Maldive. Suntem pe o insulă de nici un kilometru, cu câteva căsuțe pe plajă, cu niciun caz de covid, dar cu distanțare socială inclusă.

Mesele de la unicul restaurant sunt împrăștiate pe plajă, iar cele câteva căsuțe au ieșire direct la mare. Am ales să împărțim drumul în două, așa că am făcut un stop în Dubai.

În privința zborului, ne-am testat de mai multe ori: un test obligatoriu PCR la plecare, un test rapid la aterizarea în Dubai, încă un test PCR la decolarea spre Maldive, urmând să mai facem unul, tot PCR, la întoarcerea în țară. Toți. Cumva, tot controlul ăsta ne-a dat foarte multă liniște.

Ne simțim bine, petrecem mult timp afară, copiii fac aerosoli, se joacă cu Rita, Laura Cosoi și familia ei au căsuța de alături, iar eu stau pe bucățica de plajă din fața căsuței citind și uitându-mă în larg, cerând-i, peste măsură de des, ajutorul lui Radu, în privința copiilor, pe motiv că sunt însărcinată”, a scris Adela în mediul online.

Foto: Instagram

Citește și:

Andreea Mantea a răspândit zvonuri despre Ilinca Vandici la Kanal D

Ion Dichiseanu, în stare gravă la spital. Actorul se află internat la terapie intensivă

Actorii Simon Baker și Rebecca Rigg s-au separat după 29 de ani de relație

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter