Pui cu sos de parmezan

De Ebucataria.ro, pe

Încep să-mi dezvolt o pasiune bruscă pentru sosurile pe bază de brânzeturi. Întrucât săptămâna viitoare dau un test gastronomic, important pentru mine, care va trebui…
să conţină un astfel de sos, am zis să exersez până atunci. Și-am făcut acest sos de parmezan, de care am fost foarte încântat.

O reţetă pentru Unica

Ingrediente pentru pui (pentru o porţie)

    * 2 felii de piept de pui
    * 50 ml ulei extravirgin de măsline
    * 50 ml sos de soia
    * zeama de la o jumătate de lămâie
    * 1 linguriţă de garam masala
    * 1 linguriţă de fulgi de ardei iute (sau boia iute, dacă n-aveţi fulgi)

Ingrediente pentru sosul de parmezan (tot o porţie)

    * 1 cub de unt
    * 1 linguriţă de făină
    * 60 ml de lapte (eu am folosit degresat)
    * 50 g parmezan ras pe răzătoarea mică
    * 1 gălbenuş

Reţetă

În 90% din cazurile în care fac ceva cu piept de pui, eu îl marinez înainte. Marinada pe care am făcut-o de data asta este, recunosc, foarte neortodoxă şi orice bucătar serios ar strâmba din nas dacă ar auzi de ea. Dar mie mi-a plăcut să mă joc în castronul ăla şi mi-a plăcut foarte tare ce-a ieşit.

Aşadar, am amestecat uleiul de măsline cu sosul de soia, cu zeama de lămâie, cu garam masala şi cu fulgii de ardei iute.

Am pus feliile de piept de pui, fără să le bat sau ceva, în amestec. Le-am dat o oră la frigider, acoperite.

După o oră, m-am apucat să fac sosul. Am topit untul, la foc foarte mic.

Am adăugat linguriţa de făină, păstrând focul mic.

Am amestecat foarte bine cam 1 minut, apoi am pus laptele. Și iar am amestecat, până s-a îngroşat un pic. După care am adăugat parmezanul ras şi gălbenuşul.

Și am mai lăsat 2-3 minute, cu focul tot mic, amestecând într-una.

Ăstimp, pe grătarul foarte bine încins am pus feliile de pui.
4-5 minute pe fiecare parte.

La urmă, am turnat sosul (fierbinte) peste feliile de pui. L-am „îmbogăţit” cu puţină boia iute.

Aşa-i că-i foarte simplu ?  Poftă bună 🙂

Pui cu sos de parmezan
Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter