Cum prepară Chef Cătălin Scărlătescu friptura de miel pentru masa de Paște

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 28 aprilie 2021, 15:50

Pregătirile pentru masa de Paște sunt în toi, iar gospodinele caută rețete care mai de care mai delicioase pentru friptura de miel. Chef Cătălin Scărlătescu prepară carnea de miel pentru masa festivă de Paște într-un mod cu totul inedit și a postat pe YouTube rețeta sa de friptură de miel.

Iată rețeta:

Ingrediente:

  • 4 ciolane de miel
  • fasole verde și mazăre (pot fi congelate)
  • 3 căței usturuoi,
  • o crenguță de cimbru și una de rozmarin
  • unt
  • piper negru boabe
  • cartofi
  • două cepe albe
  • pătrunjel proaspăt
  • vin roșu

Cum prepară Chef Cătălin Scărlătescu friptura de miel pentru masa de Paște:

Într-un vas încăpător se pun următoarele ingrediente: usturoiul zdrobit cu un cuțit, crenguțele de cimbru și rozmarin, piperul, un praf zdravăn de sare și o felie generoasă de unt. După ce se topește untul, punem ciolanele de miel, adăugăm un păhărel de vin roșu și flambăm carnea, pentru ca alcoolul să dispară. Adăugăm un pic de apă, punem un capac și dăm oala la cuptor, la o temperatură de 160 de grade, pentru două ore și jumătate.

Cum prepară Chef Cătălin Scărlătescu friptura de miel pentru masa de Paște

Pregătim cartofii pentru garnitură – îi curățăm, îi tăiem cuburi mari și îi punem la fiert.

Cum prepară Chef Cătălin Scărlătescu friptura de miel pentru masa de Paște

Gătim fasolea și mazărea împreună: curățăm și tăiem felii ceapa, o călim în puțin ulei și un pic de unt. Adăugăm sare, piper zdrobit și lăsăm ceapa să se înmoaie bine. Mai adăugăm un praf de sare, punem în tigaie fasolea verde și mazărea, amestecăm totul și lăsăm legumele să se gătească.

Cum prepară Chef Cătălin Scărlătescu friptura de miel pentru masa de Paște

Citeşte şi: Mirela Vaida și rețeta ei de cozonac moldovenesc

Când friptura este gata, pregătim cartofii. Într-un vas punem cartofii fierți și scurși, iar peste ei, câteva linguri din grăsimea de la fiptura de miel. Mai adăugăm o bucată generoasă de unt și ne apucăm să-i zdrobim. Adăugăm sare (dacă mai este nevoie, în funcție de gust), pătrunjel proaspăt tocat și piper zdrobit.

Cum prepară Chef Cătălin Scărlătescu friptura de miel pentru masa de Paște

Într-o altă tigaie turnăm un pahar cu vin peste care punem tot sosul din oala cu friptura de miel. Lăsăm lichidul să se reducă la jumătate. Când și sosul este gata, preparatul se poate servi.

Poftă bună!

Foto – captură Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter