Ești antreprenor? Poți primi GRATUIT consultanță de business

De Laura Davidescu, pe
În contextul în care activitatea multor companii mici are de suferit din cauza limitărilor impuse de starea de urgență, există firme de relații publice care oferă întreprinzătorilor consultanță gratuită.

Semnele care prevesteau criza economică au apărut încă ce acum o lună, iar profesioniștii din comunicare, având exemplul Chinei și al Italiei, se așteptau ca măsurile de izolare social să se aplice și la noi și, consecutiv, să apară un blocaj economic pentru numeroase companii.

Reprezentatul uneia dintre firmele de relații publice care a fost intens solicitată pentru ajutor în această perioadă dă câteva sfaturi pentru antreprenori și îi invită să ceară consultanță personalizată, pentru a găsi soluții de criză adaptate specificului activității fiecăruia.

sorin-dutoiu-christian-stan-yolo-media-comunicare

Sorin Duțoiu și Christian Stan, fondatorii Yolo Media

“Spre mijlocul lunii martie, deja multe companii, în special din zona HoReCa și retail își închideau, rând pe rând, porțile. Am primit atunci multe semnale disperate la antreprenori, dar și de la angajați”, povestește Sorin Duțoiu, de la YOLO Media. “”Aveam un program foarte încărcat cu clienții noștri și, totuși, am luat decizia să ajutăm atât cât ne permite timpul. Era în primele zile de izolare. Am decis ca fiecare seară să o dedicăm acestui proiect. În loc să pierdem timpul vizionând seriale sau lamentându-ne pe internet, am zis că mai bine facem o faptă bună. Am fost tot timpul oameni de acțiune. Am pornit agenția în timpul crizei economice de acum zece ani, așa că suntem obișnuiți cu provocările”, adaugă profesionistul în Relații publice.

Ce tip de companii cer ajutor

Cei de la Yolo Media au primit zeci de cereri și s-au ocupat până acum de 35 dintre acestea. Este vorba despre companii din HoReCa (restaurante, hoteluri, firme de catering, cafenele), organizare evenimente, clinici și saloane de înfrumusețare, teatre, entertainment, retail vestimentar. Toți au primit un formular cu întrebări la care să răspundă pentru ca firma de PR să înțeleagă mai bine contextul. Pe baza răspunsurilor, au primit schița unui plan de acțiuni, care să îi ajute să comunice mai eficient în prezent cu publicul lor.

Sorin Duțoiu explică faptul că mulți antreprenori au fost cuprinși de o panică paralizantă, neștiind ce să facă mai întâi pentru a-și salva afacerea: ce fac cu angajații, de unde să plătească salariile, ratele la bancă, să închidă peste noapte businessul sau ce anume să mai încerce? “Este o situație cu care nu s-au mai confruntat, pe care nu o intuiseră în planul lor de business, astfel că panica este cu atât mai mare. Noi am avut capacitatea de a analiza detașat situația, de a gândi la rece, obiectiv, și am apelat la întreaga noastră experiență de branding, comunicare și management de criză”, adaugă el.

Sfaturi generale, valabile pentru orice business în criză

“În primul rând, este important să nu intre în panică, indiferent de cât de gravă este situația. Panica ne poate încețoșa capacitatea de a lua decizii. Apoi, trebuie să înțelegem cum s-a schimbat comportamentul consumatorului, ce face el în prezent, de ce are strictă nevoie și cum poți ajunge la el. Cu siguranță trebuie să te adaptezi rapid mediului online. Acolo trebuie să comunici extrem de bine cu publicul. Acolo îți consolidezi brandul și acolo mai poți vinde. Să ne adaptăm produsele și serviciile situației din prezent, chiar dacă nu vindem la fel de bine ca până acum. Măcar să reușim să păstrăm echipa. Avem nevoie de comunicare caldă, utilă, empatică. De aceea există agenții și echipe de specialiști de comunicare. Perioada aceasta dificilă poate reprezenta ocazia ideală pentru brandul tău să devină mai puternic. Iar, odată ce vom trece de perioada de izolare, cea mai mare investiție pe care trebuie să o faci este în comunicare, PR și marketing. Atunci se va da lupta cea mare între branduri”, declară specilialiștii în comunicare.

YOLO Media oferă, din 2011, servicii de consultanță, comunicare și promovare Mass Media și online. Printre companiile din portofoliu se numără Top Line, flydubai, Emirates, Centrele Silhouette, Bodyshape Transformation Center, Federația Română de Canotaj, Institutul Guinot, Royal Caribbean, Six Senses Hotels and Resorts, Gianluca Mech Spa, precum și medici, specialiști, oameni de afaceri și persoane publice cunoscute în showbiz-ul românesc.

Sursa foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter