Carieră: Discriminarea la locul de muncă

De Madalina Serban/GCDF Trainer&Career Consultant, pe

La nivel mondial există nenumărate acte legislative privind prevenirea şi sancţionarea formelor de discriminare.
Potrivit legislaţiei române (Ordonanţa 137/2000 art 2) “prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor  fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.”

În ciuda tuturor acestor reglementării, studiile în domeniu arată că mai mult de jumătate dintre români consideră discriminarea una dintre cele mai importante probleme actuale. Acestea relevă faptul că cele mai des întâlnite forme de discriminare sunt cele legate de vârstă, sex, rasă, orientare sexuala dar şi discriminarea persoanelor cu dizabilităţi.

Ne întâlnim frecvent cu situaţii în care diferite persoane sunt discriminate, fie că avem de-a face cu priviri directe, vorbe spuse în şoaptă sau lipsa rampelor pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.
Pe piaţa muncii puţini au curajul să îşi susţină drepurile sau să indice vinovaţii, cu toate că situaţiile de discriminare se ivesc în orice situaţie:

În timpul interviurilor de selecţie,
În cazul angajărilor,
În situaţiile ce implică modificări ale ariilor de responsabilitate şi decizie organizaţională,
În cazul programelor de dezvoltare personală şi profesională pe care companiile le organizează,
În cazul promovărilor sau al concedierilor.

Iată ce ai de făcut în situaţia în care esti victima unei  situaţii de discriminare:

Păstrează dovezi despre situaţia în care ai fost discriminată (corespondenţă electronica documente scrise, înregistrări),
Caută martori dispuşi să îţi susţină cauza,
Înştiinţează conducerea companiei, departamentul de resurse umane sau ofiţerul de etică şi conformitate (dacă există)
Semnalează cazul tău ONG-urilor de profil care te pot ajuta (de ex: Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Centrul Anti-Mobbing, Centru Parteneriat pentru Egalitate, Asociaţia pentru şanse egale etc)
Ca ultimă soluţie apelează la un mediator sau avocat pentru a şti ce drepturi ai.

Succes!

Top 10 oferte de locuri de muncă puse la dispoziţie de ejobs.ro.

Flying ambassador
Assistent marketing
Recruiter
Asistent medical generalist
Reprezentant vânzări directe
Customer care
Recepţionieră
Facturistă
HR Officer
Asistent departamentul financiar

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter