(P) Rețeta Boromir de tort cu nuci: un răsfăț dulce și delicios

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 29 iulie 2021, 10:39

Se întâmplă uneori ca gustul să ofere prin savoarea sa unică clipe de neuitat pe care vrei să le ții cât mai aproape de suflet. Și cum în unele zile simți dorința de a te cufunda în nostalgia pentru aromele familiare care te poartă înapoi în timp, nu ai nevoie decât de un desert savuros, preparat după rețete clasice care sfidează granițele timpului și recreează gustul de odinioară într-un mod minunat, stârnindu-ți amintiri cât mai frumoase. 

Tortul cu nuci este unul dintre acele delicii dulci care te surprind cu rafinamentul său atemporal, încărcând de emoție atât momentele petrecute în compania celor dragi, cât și clipele în care vrei să te răsfeți singur cu astfel de bunătăți. Rețeta noastră de tort cu cremă fină de nuci și cu pufosul Blat de tort Boromir cu cacao te va cuceri cu desăvârșire indiferent de ocazia pentru care o prepari. Fie că îți va aminti de momente savuroase din trecut, fie că va crea noi amintiri demne de povestit, acest tort cremos este alegerea perfectă pentru o zi memorabilă. 

Tort de nuci pentru clipe de răsfăț 

Acest desert cu nucă îmbină gustul îmbietor al nucilor măcinate cu aroma delicată a blatului cu cacao. Crema catifelată de nucă este cea care conferă tortului o savoare de poveste, astfel încât să nu te mai saturi de tortul cu nuci. Ca să obții o cremă fină cu miez de nucă trebuie să fierbi nucile măcinate în lapte, dar noi te sfătuim să le prăjești puțin înainte de a le măcina pentru ca desertul tău să aibă o aromă mai intensă, surprinzător de irezistibilă. 

Chiar dacă crema preparată transformă această bunătate într-o adevărată minunăție, tortul cu nuci nu ar fi la fel fără un blat moale, cu gust delicat de cacao. Blatul de tort Boromir cu cacao are o textură pufoasă, aromată, ce completează perfect crema pentru această delicatesă de tort cu nuci. Conceput special pentru ca tu să redescoperi rețete clasice, dar și să te bucuri de combinații noi de arome, Blatul de tort de la Boromir este ingredientul ce desăvârșește gustul deserturilor speciale. 

Dacă preferi să folosești un blat fără cacao pentru această rețetă de tort de nuci, pe boromirmarket.ro poți găsi și Blatul de tort Boromir simplu, alături de multe alte produse dulci de care ai nevoie când prepari o rețetă savuroasă. Poți alege de acolo foile de pandișpan ideale pentru o prăjitură cu lămâie lejeră și răcoroasă, pișcoturile pentru rețetele de tiramisu, și foile de cremșnit crocante care promit o experiență culinară delicioasă atunci când vrei să savurezi cel mai bun cremșnit. 

Ingrediente rețetă cremă de nuci

  • 360 g nuci măcinate
  • 360 ml lapte
  • 240 g zahăr pudră
  • 3 pliculețe zahăr vanilat
  • 600 g unt

Mod de preparare tort cu nucă 

Rețeta de tort de nuci cu care vrem să te inspirăm este ușor de făcut și foarte rapidă. Așa că nu-ți face griji dacă nu ai multă experiență în bucătărie; noi te vom îndruma astfel încât să te bucuri din plin la final de desertul tău de tort cu cremă de nucă și Blat de tort Boromir cu cacao. Vei găsi mai jos pașii pe care trebuie să îi urmezi cu multă atenție. 

PASUL 1 

Într-o oală de dimensiune mică pune laptele, nucile, zahărul pudră și zahărul vanilat, și lasă compoziția pe foc mic, având grijă să amesteci mereu pentru a se omogeniza bine și pentru ca laptele să nu se prindă de oală. După ce a fiert, pune deoparte oala și lasă la răcit compoziția pentru crema cu nuci. Poți adăuga și o esență de rom în cazul în care vrei ca desertul cu nuci să fie și mai aromat. 

PASUL 2 

Pune untul într-un bol și bate-l bine până când obții o textură cremoasă. Adaugă treptat mai apoi untul în crema de nuci pe care ai preparat-o mai înainte. În tot acest timp trebuie să amesteci astfel încât să incorporezi bine untul în crema pentru tortul cu nuci. 

PASUL 3 

Pe un platou rotund pune primul strat de Blat de tort Boromir cu cacao. Înainte de a întinde crema de nuci pe stratul de blat, trebuie să împarți întreaga compoziție de cremă în jumătate. O parte din ea va fi așezată între straturile de blat, în timp ce cealaltă jumătate va fi folosită pentru ornarea tortului cu nuci. Când o întinzi pe blatul de tort, trebuie să te asiguri că o distribui cât mai uniform pe suprafața blatului. 

PASUL 4 

După ce ai terminat de întins crema pe straturile de Blat de tort Boromir, urmează să te ocupi de decorul prin care să conferi acestui desert cu nucă un aspect fermecător. Pentru un decor simplu, dar de mare efect, presară nuci măcinate sau nuci caramelizate deasupra cremei cu care ai acoperit desertul. Un alt mod în care poți decora frumos tortul este să prepari o glazură simplă de ciocolată peste care să faci mai apoi cu poșul turnulețe de frișcă. 

Tortul cu nuci este gata! Savurează-l alături de o cafea bună sau de un ceai fructat, fie că îl servești imediat sau după ce l-ai ținut câteva ore la frigider ca să aibă o aromă mai revigorantă. 

Alături de Boromir, descoperă în fiecare zi noi surprize culinare cu care să îi răsfeți pe cei dragi indiferent de ocazie! Te așteptăm cu drag pe boromirmarket.ro!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter