(P) Cum să ai dinți frumoși și sănătoși? Proceduri stomatologice esențiale

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 23 decembrie 2020, 13:59

Igiena orală este esențială pentru menținerea unei danturi frumoase și sănătoase, studiile arătând că există o legătură între sănătatea orală și starea generală de sănătate. O igienă orală corespunzătoare implică obiceiuri individuale precum spălatul pe dinți și folosirea aței dentare, dar și vizitele regulate la medicul stomatolog. Află, în continuare, care sunt cele mai importante proceduri stomatologice de care poți beneficia.

De ce este nevoie să mergi la stomatolog?

O igienă orală corespunzătoare nu este necesară numai din considerente estetice. Ea are rolul de a preveni apariția unor probleme dentare precum cariile sau patologiile gingivale. În cazul în care aceste patologii s-au instalat deja, se impune instituirea unui tratament specific (medicamentos sau intervențional în funcție de situație) de către medicul stomatolog. În absența tratamentului, pot apărea complicații: pierderea dinților, durere, sensibilitate gingivală, etc. În timp, toate aceste complicații pot cauza diferite disfuncționalități (tulburări de vorbire, malnutriție, scăderea stimei de sine) cu impact semnificativ asupra calității vieții personale și profesionale.

Ce sunt procedurile stomatologice?

O procedură stomatologică reprezintă orice acțiune pe care medicul stomatolog o întreprinde în cavitatea bucală. Procedurile stomatologice se împart în:

  • proceduri profilactice;
  • odontoterapie;
  • endodonție;
  • proceduri chirurgicale;
  • proceduri de implantologie;
  • protetică.

Procedurile profilactice

După cum le spune și numele, aceste proceduri au rolul de a preveni apariția unor probleme dentare și constau în aplicarea unor tehnici profesionale de igienă orală. Cele mai comune proceduri profilactice realizate în cabinetele stomatologice sunt periajul profesional, detartrajul și fluorizarea.

Odontoterapia

Odontoterapia este o ramură a medicinei dentare care se ocupă cu tratamentul cariilor și este cunoscută popular sub numele de “plombarea dinților”. În cadrul acestor proceduri, medicul dentist folosește niște amestecuri de rășini pentru a reda forma și aspectul natural al dintelui.

Endodonția

Endodonția este o specializare din cadrul medicinei dentare și se ocupă cu tratamentul afecțiunilor dentare care au ajuns la pulpa dintelui. Principalele situații în care pot fi necesare intervenții endodontice sunt reprezentate de cariile profunde și traumatismele dentare.

Procedurile chirurgicale

Intervențiile chirurgicale dentare sunt necesare în cazul unor extracții considerate dificile, de exemplu în cazul molarilor de minte care nu au suficient spațiu să erupă sau care se află într-o poziție ce nu permite erupția naturală.

Procedurile de implantologie

Implantologia este ramura medicinei dentare care se ocupă cu implantarea permanentă a unor dinți artificiali, cunoscuți sub numele de implanturi dentare. Implanturile pot fi plasate direct în os, prin intermediul unui șurub de titan, sau se poate apela la tehnici moderne, de exemplu, la implantul dentar fast & fixed.

Protetica

Protetica se adresează pacienților care se confruntă cu pierderea mai multor dinți, dar care, însă, nu doresc să apeleze la implanturi dentare. Protezele sau „dinții falși” sunt dispozitive detașabile menite să înlocuiască dinții pierduți.

În concluzie, medicina dentară dispune de o gamă largă de proceduri ce pot avea ca scop prevenirea apariției unor afecțiuni dentare, menținerea sănătății dinților sau tratamentul unor patologii deja instalate.

Surse informative

“Guide to Dental Procedures.” Healthdirect, Healthdirect Australia, www.healthdirect.gov.au/guide-to-dental-procedures.

“Common Dental Procedures.” Your Oral Health, www.youroralhealth.ca/dental-procedures98/common-dental-procedures. 

Guide to Clinical Endodontics. 3 June 2019, www.aae.org/specialty/clinical-resources/guide-clinical-endodontics/. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter